bilete Ed Sheeran
In Bucuresti e totul perfect! Gabriela Firea s-a apucat sa critice functionarii de la Bruxelles! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Politica

In Bucuresti e totul perfect! Gabriela Firea s-a apucat sa critice functionarii de la Bruxelles!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a arătat nemulțumirea față de modul în care funcționarii României de la Bruxelles lucrează cu reprezentanții primăriilor, consiliilor județene și cu cei ai ministerelor în ceea ce privește atragerea de fonduri europene nerambursabile.

Noi avem la Bruxelles niște funcționari care sunt trimiși acolo de Guvernul României să ne reprezinte pe toți, să putem să absorbim ceea ce ne revine ca stat contributor. Dar funcționarii noștri, în loc să ne ajute pe noi, pe cei din administrație, pe cei din ministere, mai mult ne pun furci caudine. În schimb, alte țări, care sunt pe primele locuri la atragerea de fonduri europene, au funcționari care ajută și sprijină realizarea proiectelor naționale sau locale”, a spus Firea.

Ea a precizat că munca funcționarilor români de la Bruxelles ar trebui evaluată în funcție de modul în care ei se implică pentru sprijinirea proiectelor din țară, deoarece acum multe dintre acestea sunt blocate, iar altele au suferit corecții financiare de milioane de euro.

„Nu este acceptabil. Eu am fost la Bruxelles de foarte multe ori și mi-au arătat birourile reprezentative ale țărilor din Uniunea Europeană care lucrează pentru a facilita parcursul, și așa birocratic, pentru obținerea acestor fonduri. Iar la noi, când merg primarii, președinții de consilii județene, miniștrii la Bruxelles, mai că funcționarul nu-i dă cu dosarul în cap. (…) Acolo trebuie să fie un profesionist care să reprezinte țara, a afirmat primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a fost prezentă joi, la Deva, unde a semnat un acord de parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara în vederea desfășurării în comun a mai multor acțiuni culturale, în timpul anului viitor, cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Bani14 ore inainte

Firea se plange ca Bucurestiul nu mai are bani! ”Ministerul Finantelor nu ne mai da nici jumatate”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marți, în cadrul ședinței Consiliului General al Bucureştiului, că în acest an, Primăriei i-a...

Politica17 ore inainte

Firea anunta cu nonsalanta ca s-a impacat cu Dragnea: Bucurestiul traieste vremuri de restriste!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că Primăria Capitalei este într-o situația financiară extrem de dificilă și ”trăim...

Actualitate19 ore inainte

Mai multe cartiere din Bucuresti raman astazi fara curent electric

Alimentarea cu energie electrică va întreruptă temporar, marţi, în anumite zone din Bucureşti şi judeţele judeţele Ilfov şi Giurgiu, ca...

Transport19 ore inainte

Tragedie la metrou: O femeie a murit!

O nouă scenă șocantă a avut loc luni seară la metroul din Bucuresti. O femeie în vârstă de 60 de...

Sectorul 419 ore inainte

VIDEO-Bordura tripla din Bucuresti a ajuns obiectiv turistic: Asa se fura banii publici!

Celebra bordura tripla din Sectorul 4 a ajuns viral pe internet, tot mai multi oameni fotografiindu-se cu ea ca exemplu...

Bucuresti2 zile inainte

Ponta: Firea nu vine in Pro Romania! Sa faca ceva cu Bucurestiul, ca ne sufocam toti!

Liderul Pro România, Victor Ponta, ține că nege zvonurile care au circulat în lumea politică și arată că primarul Capitalei,...

Transport2 zile inainte

FOTO-Cum va arata noua gara de langa Aeroportul Otopeni: Planul B pentru Euro 2020

În contextul în care nu este sigur că linia ferată care va asigura legătura directă între aerogara de la Otopeni...

Bucuresti2 zile inainte

PSD-isti alungati de credinciosii din Bucuresti, dupa ce au venit cu spaga electorala la biserica!

Un grup de reprezentanti ai PSD a fost alungat, duminica, din fata bisericii Sfantul Elefterie din Bucuresti chiar de catre...

Actualitate2 zile inainte

VIDEO-Liviu Dragnea, ironizat in hohotele spectatorilor de actorii Teatrului de Comedie

Actorii Teatrului de Comedie din Bucuresti au ironizat momentul in care Liviu Dragnea si-a pierdut controlul in timpul mitingului de...

Politica2 zile inainte

Sondaj CURS: Daca maine ar avea loc alegeri, PSD ar castiga Bucurestiul!

Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a dat publicității datele privind celui nou sondaj de tip OMNIBUS în...

Share Page

Close