bilete Ed Sheeran
Bucurestiul a depasit Madrid sau Berlin in topul european al celor mai multe branduri atrase – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bani

Bucurestiul a depasit Madrid sau Berlin in topul european al celor mai multe branduri atrase

80 de noi retaileri au intrat pe piaţa din regiune în ultimul an, iar Bucureştiul şi Praga au atras 28% din total, potrivit unei analize CBRE, citata de zf.ro

Bucureştiul şi Praga au atras, fiecare, cate 22 de noi branduri, ceea ce poziţionează cele două capitale europene pe primul loc în topul oraşelor din Europa Centrală şi de Est în care noi retaileri au deschis spatii comerciale.

Cei 80 de noi retaileri nou intrati in regiune au deschis, doar in cursul anului trecut, peste 85 de noi spatii comerciale, dintre care aproximativ jumatate sunt lanturi de magazine din Italia, Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

“Nivelul consumului si cheltuielile cu retailul din ţările dezvoltate ale Europei Centrale şi de Est au crescut cu 6,6% în 2016, însă păstrează în continuare un nivel redus faţă de statele din Vestul Europei. Centrele comerciale moderne, retail park-urile sau spaţiile comerciale stradale s-au dezvoltat într-un ritm accelerat în regiune, ceea ce a condus la o creştere puternică a interesului retailerilor pentru extindere, lucru care creeaza premisele intrarii unor noi nume in ECE. România este a doua cea mai populată ţară din regiune, cu semnale pozitive clare în privinţa evoluţiei economice, a cresterilor salariale, cat si a cheltuielilor, iar toate aceste semnale vor atrage noi jucatori la nivel local”, crede Walter Woelfler, Head of Retail, CBRE CEE, prezent recent la evenimentul CEE Retail Days, desfasurat pentru prima data in Romania.

Potrivit datelor CBRE, 34% din total reprezinta branduri de lux si destinate segmentului de business, iar 13% a fost reprezentat de cafenele si restaurante.

Retaileri precum Forever 21, Uterque, 4F, O bag, US Polo, COS, Skechers, Superdry sau NYX sunt doar cateva nume care si-au extins activitatea in regiunea Europei Centrale si de Est, toti inaugurand spatii comerciale si in Romania.

“Analizam aproximativ 3.000 de contracte pe care agentii CBRE le incheie in EMEA, iar datele arata ca cea mai mare parte dintre acestea vin din industria fashion si zona restaurantelor si a cafenelelor. F&B (Food & Baverage) continua sa creasca, iar dezvoltatorii aloca suprafete din ce in ce mai mari acestor zone, fiind un trend care va continua si in anii urmatori, Romania find puternic reprezentata si influentata de aceasta tendinta”, a mai punctat Walter Woelfler.

Sursa: zf.ro

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Bucuresti4 ore inainte

Intrebare de o mie de puncte pentru Politia Locala: De ce Gabriela Firea are tratament preferențial în trafic?

Deputatul Nicuşor Dan cere oficial Poliţiei Locale să explice în baza cărui document sau ordin are primarul general, Gabriela Firea,...

Bucuresti10 ore inainte

Scandal in PSD Ilfov: ”Nu avem nicio șansă în fața PNL! Firea era un nume în România”

Primarul PSD al orașului Popești-Leordeni (Ilfov) a declarat, marți, în exclusivitate pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că și-a dat demisia din funcția de...

Politica10 ore inainte

Candidatii PNL la europarlamentare s-au intalnit cu bucurestenii in parcul Herastrau

Fostul realizator TV, actual membru al Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan, a fost surprins astăzi de jurnaliștii PSNews.ro în parcul...

Transport13 ore inainte

Noi probleme la metrou: Trafic ingreunat pe Magistrala Berceni-Pipera

Circulaţia metroului se desfăşoară cu dificultate marţi dimineaţa pe Magistrala 2 Berceni – Pipera, în urma producerii unei defecţiuni la...

Sectorul 513 ore inainte

Procurorii DNA au incoltit-o pe Mihaela Neagu, ”regina” contractelor cu bani publici in Bucuresti

Fosta sefa a clubului sportiv Olimpia Bucuresti, Mihaela Neagu, este considerata ”regina” contractelor cu bani publici in Bucuresti. Numele ei apare...

Transport16 ore inainte

Bataie cu bate, ziua in amiaza mare, in plin trafic bucurestean

Două persoane sunt audiate de poliţiştii din Capitală după ce un bărbat a reclamat că, în urma unui conflict izbucnit...

Bani16 ore inainte

Bucurestiul este o imensa masina de facut bani! PIB-ul per capita a depasit cu mult Berlinul sau Helsinki

PIB-ul pe cap de locuitor la standardul puterii de cumpărare (PPS) al regiunii Bucureşti – Ilfov a depăşit 144% din...

Bani1 zi inainte

”Porumbul de aur”, o solutie practica pentru a creste exporturile Romaniei, in conditiile unui deficit de 1,15 miliarde de euro in 2018

În condițiile în care porumbul deține o cotă foarte mare din totalul exporturilor produselor agroalimentare din România, cultivarea unui soi...

Bucuresti1 zi inainte

Celebra actrita pradata de hoti in Piata Obor. I-au spus ca sunt fanii ei!

Weekend nefast pentru actrița Anca Pandrea. Aceasta le-a căzut victimă hoților care își fac veacul în Piața Obor din Capitală....

Imobiliare2 zile inainte

Urias proiect imobiliar in centrul Bucurestiului, dat peste cap in Justitie

Justiţia răstoarnă soarta unui proiect imobiliar din centrul Capitalei. Demolarea din 2013 a clădirilor de pe strada Christian Tell din...

Share Page

Close