Awake
Bucurestiul a lansat candidatura pentru Agentia Europeana a Medicamentului. Ce atuuri a identificat primarul?! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Awake

Bucuresti

Bucurestiul a lansat candidatura pentru Agentia Europeana a Medicamentului. Ce atuuri a identificat primarul?!

România şi-a lansat oficial, vineri seară, candidatura pentru relocarea Agenţiei Europeană a Medicamentului, care se află în prezent în Marea Britanie, ministrul Sănătăţii precizănd că Bucureştiul este pregătit pentru acest pas, urmând ca, în noiembrie, să se decidă statul învingător, anunta Mediafax.

„România merită să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului, suntem pregătiţi pentru asta, avem cel puţin 50 de ani în acest domeniu. România a asigurat de fiecare dată pentru cetăţenii ei, medicamente de calitate, aparatură medicală de calitate graţie eforturilor şi calificării specialiştilor noştri din domeniul Agenţie Naţionale a Medicamentului. Îmi doresc că EMA să îşi găsească locul în România. Mă voi întâlni în perioada următoare cu omologii noştri din celelalte ţări europene, chiar dacă au candidatură sau nu. Este un proces elaborat, de lungă durată şi cred că România are o şansă de care trebuie să profităm cu toţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că Bucureştiul este un oraş pregătit pentru a primi Agenţia Naţională a Medicamentului.

„În Bucureşti sunt peste 20 de spitale şi zeci de clinici, toate cu medici extraordinari care primesc oferte de a pleca în străinătate, tocmai că sunt foarte bine pregătiţi. În domeniul cultural, cred că avem excelenţă, pentru că avem Teatrul Naţional, peste 20 de teatre, Ateneul Român, iar pentru perioadele de weekend, Centrul Vechi este deosebit de apreciat de cetăţeni. De asemenea, cel mai mare buget al Primăriei este alocat pentru dezvoltarea infrastructurii. Avem în stadii avansate construcţia de pasaje, pasarele, extinderi şi supralărgiri de artere. Bucureşti este pregătit din toate punctele de vedere pentru a-i primi cu braţele deschise pe angajaţii Agenţiei Europene pentru Medicamente şi pe familiile acestora”, a explicat primarul Gabriela Firea.

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Nicolae Fotin, care este şi coordonatorul proiectului, a declarat că România are un dosar „complet, foarte bun”, menţionând că relocarea EMA în ţara noastră ar însemna foarte mult pentru sistemul de sănătate.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Victor Negrescu, a explicat că tipul de vot, asemănător cu cel de la Eurovision, ar putea pune uşoare piedici României.

„Din punct de vedere tehnic, dosarul nostru este complet şi are argumentele necesare. Problema este că votul va fi unul predominant politic. Vorbim de un vot ca la Eurovision, în care fiecare stat are dreptul să voteze alte state şi are şase puncte pe care le poate aloca altor state: trei puncte statului preferat, două puncte, celui de al doilea şi un punct ultimului stat preferat. Acest tip de vot, evident, nu este convenabil României dar acest lucru ne împinge pe noi să fim şi mai motivaţi, pentru a promova mai bine România şi pentru a folosi această oportunitate pentru a arăta ţara noastră sub alt unghi”, a precizat Negrescu.

România este una dintre cele 19 ţări candidate pentru preluarea Agenţiei Europene a Medicamentului, iar în noiembrie se va decide care este statul în care se va reloca această instituţie. Dacă ţara noastră va ieşi învingătoare, va dura aproximativ doi ani mutarea efectivă.

Sursa: Mediafax

Awake
Awake
Loading...
Awake

Ultimele stiri

Politica11 ore inainte

Firea mai vrea un mandat la Primaria Capitalei: În doi ani se vor vedea rezultatele muncii mele!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat de primar al Capitalei....

Timp liber11 ore inainte

Bon Jovi si The Cure concerteaza duminica in Piata Constitutiei

Trupele Bon Jovi şi The Cure vor concerta mai mult de 2 ore, duminică, respectiv luni, în Piaţa Constituţiei din...

Turist15 ore inainte

Premiera la Muzeul Antipa. Sistem unic japonez implementat in Bucuresti

Un sistem de izolare seismică din Japonia este instalat în premieră în România şi în Europa pentru unul dintre cele...

Transport15 ore inainte

STB anunta mai multe schimbari importante pe o serie de trasee

STB a făcut un anunţ de ultima ora. Începând cu data de 19.07.2019, de la ora 10.00, mai multe staţii...

Timp liber15 ore inainte

Pentru a merge la UNTOLD, un bucurestean are nevoie, in medie, de 1000 de euro

Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa, a ajuns la cea de-a cincea ediție și își deschide...

Politica15 ore inainte

De ce vrea Nicusor Dan sa candideze la Primaria Capitalei? S-a vazut intr-un sondaj si sta bine

Nicușor Dan crede că singura soluție pentru ca Opoziția să câștige Primăria Capitalei este să aibă un candidat unic. Din...

Actualitate15 ore inainte

VIDEO-Familie evacuata cu scandal dintr-un avion Tarom pe aeroportul Otopeni

O familie a fost evacuată dintr-o aeronavă Tarom după ce soția ar fi scuipat și jignit echipajul care a rugat-o...

Bucuresti15 ore inainte

Incendiu puternic aproape de Unirii. Un restaurant s-a facut scrum

Pompierii din Capitală au intervenit vineri dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un restaurat din Sectorul 3, în apropere...

Politica1 zi inainte

Gabriela Firea isi anunta candidatura la presedintie

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că analizează atât personal, cât și alături de colegi din PSD o candidatură la prezidențiale,...

Monden3 zile inainte

Elena Udrea suprinsa in libertate, prin Bucuresti

Elena Udrea nu a apărut încă în spațiul public după ce a ajuns din Costa Rica, toată lumea așteptând să...

Share Page

Close