bilete Ed Sheeran
Bun venit in… lumea a treia! Apa de ploaie s-a infiltrat in terminalul Aeroportului Otopeni – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Transport

Bun venit in… lumea a treia! Apa de ploaie s-a infiltrat in terminalul Aeroportului Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că în urma ploilor torenţiale din seara zilei de vineri 31 mai, în terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Henri Coandă au apărut, local, infiltraţii de apa, inclusiv în zonele tranzitate de către pasageri sau însoţitori ai acestora. 

 „Echipele tehnice din aeroport au intervenit imediat pentru remediere, inclusiv pentru decolmatarea unor sifoane şi conducte de scurgere a apelor meteorice de pe terasele terminalului, asupra cărora nu s-au efectuat lucrări de întreţinere de mai mulţi ani” se menţionează într-un comunicat remis AGERPRES.

CNAB precizează că aceste intervenţii vor continua şi în zilele următoare, până la eliminarea completă a posibilităţii de apariţie a unor noi infiltraţii.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 57 companii aeriene, care transportă pasageri către 128 destinaţii.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primul trimestru al anului 2019, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 2,99 milioane pasageri şi 32098 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 2.990.429 de pasageri, în creştere cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, respectiv 27.079 mişcări de aeronave, în creştere cu 3,6% faţă de primul trimestru al anului trecut.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Politica11 ore inainte

Lider PNL despre neintelegerile dintre Ludovic Orban si Rares Bogdan: Minicuni! Nu exista tensiuni!

Cristi Barbu, secretarul general adjunct al PNL a desființat pentru PSnews.ro, zvonurile potrivit cărora ar exista tensiuni între conducerea partidului...

Imobiliare18 ore inainte

Oamenii Gabrielei Firea au pus ochii pe unul dintre cele mai scumpe terenuri din Bucuresti

Primăria Capitalei va decide în şedinţa de miercuri 26 iunie dacă va vinde sau nu un teren de 35.000 mp...

Bani18 ore inainte

Politia Capitalei cheltuie peste 6 mil. de euro pe reparatia masinilor

Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB) a lansat o licitaţie de 28,8 milioane lei (6,07 milioane euro), fără...

Bucuresti18 ore inainte

Incepand de astazi serviciile de eliberare a pasapoartelor au program prelungit

Serviciile de eliberare a paşapoartelor vor avea program prelungit, începând de luni, pe toată durata verii, pentru a face faţă numărului mare...

Politica18 ore inainte

Negoita da cartile pe fata: NU am votat PSD la europarlamentare

Primar PSD al Sectorului 3 și vicepreședinte al partidului, Robert Negoiță, a spus că el nu a votat PSD la...

Actualitate18 ore inainte

Fire a rezolvat problemele Bucurestiului, acum se implica in scandalul adoptiei din Baia de Arama: ”S-a dat ordin!”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că observă în spațiul public că ”s-a dat ordinul pe unitate”, iar anumiți...

Imobiliare1 zi inainte

Unele dintre cele mai frumoase imobile ale Bucurestiului, scoase la vanzare

Băcănia şi Casele Nae Petrescu, situate în strada Plantelor 56-58 din Bucureşti, au fost scoase la vânzare cu un preţ...

Transport1 zi inainte

In loc sa mearga inainte Bucurestiul da inapoi! CNAIR a mai reziliat un contract pentru Centura Capitalei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul pentru modernizarea sectorului cuprins între A1 şi DN 7 al...

Transport1 zi inainte

Un nor de praf a acoperit una dintre cele mai aglomerate statii de metrou. Explicatia Metrorex

O cantitate mare de praf a fost degajată duminică, în jurul orei 11:00, în staţia Eroilor, din cauza lucrărilor desfăşurate...

Opinii1 zi inainte

Nicusor Dan ii explica Gabrielei Firea: ”Problema Bucureștiului o reprezintă veniturile proprii pe care nu le-a realizat!”

Deputatul de București, Nicușor Dan a declarat, astăzi, că Bucureștiul se află în pericol de a intra în incapacitate de...

Share Page

Close