Candidatul ADER la presedintie, Andrei Stoican, sustinut de sase formatiuni politice – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Art Safari

Politica

Candidatul ADER la presedintie, Andrei Stoican, sustinut de sase formatiuni politice

Partidul ADER, Partidul Alianța Lege și Ordine, Partidul Național Socialist, Partidul Forța Pensionarilor, Partidul Socialist Creștin, Federația Societatea Civilă Românească îl susțin pe candidatul Andrei Stoican la prezidențiale.

”În contextul unei strategii generale ale României și analizând programele organizațiilor noastre, constatăm sinergia unor obiective și acțiuni comune, pe care le putem promova mai bine împreună atât în societatea românească cât și în plan internațional.

Prin semnarea acestui Acord politic de colaborare punem bazele unei Mișcări Naționale în România ce-și propune o colaborare intensă pentru susținerea candidaturii domnului Andrei Valentin Stoican la Președinția României.

Suntem conștienți că în această toamnă, noi toți, vom avea de dat un examen național. De noi depinde dacă va fi încă un deceniu pierdut în istoria noastră sau un deceniu câştigat. Va trebui să alegem Președintele României.

Aşa-zisele partide mari au ridicat în jurul lor un zid de netrecut: cârdăşie politică, sume imense de la bugetul statului în folosul lor, un uriaş aparat de propaganda care le transmit promisiunile mincinoase.

Perioada pe care o parcurgem este marcată de dezbinarea fără precedent a societăţii româneşti și scăderea dramatică a încrederii cetăţenilor în instituțiile şi autorităţile politice. Românii au fost dezbinaţi ca să poată fi mai lesne manipulaţi. Încrederea în instituţii şi a românilor în români s-a prăbuşit.

Actualele partide care conduc astăzi țara, PSD, ALDE și celelalte partide care peste 30 de ani i-au mințit pe români, revin din nou, cu nesimțire, să le ceară votul. La alegerile din toamnă toţi cei vinovaţi de îngenuncherea României merită să primească o lecţie usturătoare.

Noi: Federația Societatea Civilă Românească, Partidul Socialist Creștin, Partidul Național Socialist, Partidul Forța Pensionarilor, Partidul Alianța Lege și Ordine, Partidul ADER, propunem un candidat pentru alegerile prezidențiale, candidat care să devină Președintele tuturor românilor, oriunde ar fi aceștia în lume.

Noi: Partidul ADER, Partidul Alianța Lege și Ordine, Partidul Național Socialist, Partidul Socialist Creștin, Federația Societatea Civilă Românească, Partidul Forța Pensionarilor, facem apel către toate organizaţiile politice patriotice, cu excepţia liderilor care au distrus România în ultimii 30 de ani. Facem apel către toate asociaţiile profesionale, către sindicate, către organizaţiile neguvernamentale!

Ne dorim un președinte al românilor care să aibă o puternică susținere națională.

Noi: Partidul ADER, Partidul Alianța Lege și Ordine, Partidul Național Socialist, Partidul Forța Pensionarilor, Partidul Socialist Creștin, Federația Societatea Civilă Românească, ne-am propus să construim împreună un front patriotic, o mișcare națională, o puternică coaliție, care să sprijine la alegerile prezidenţiale din noiembrie un candidat al cărui crez asumat să fie ROMÂNIA.

Noi: Federația Societatea Civilă Românească, Partidul Socialist Creștin, Partidul Național Socialist, Partidul Alianța Lege și Ordine, Partidul Forța Pensionarilor, Partidul ADER, membri ai Coaliției apreciem că țara noastră mai are încă un potential uriaş, poate fi un jucător important în Uniunea Europeană şi un partener de nădejde la graniţa estică a NATO. Ceea ce ne lipseşte sunt liderii puternici, patrioţi şi cu viziune.

Noi: Partidul Forța Pensionarilor, Partidul ADER, Partidul Alianța Lege și Ordine, Partidul Național Socialist, Partidul Socialist Creștin, Federația Societatea Civilă Românească am convenit împreună și am hotărât susținerea candidatul Coaliției noastre pentru Președinția României, domnul Andrei Valentin Stoican.”, potrivit unui comunicat.

Loading...
Art Safari

Ultimele stiri

Transport24 de minute inainte

Incep lucrarile la pasajul Doamna Ghica-Colentina! Nu se stie cand sau daca se termina…

Încep lucrările pentru construirea pasajului suprateran Doamna Ghica – Colentina, din sectorul 2 al Capitalei. Este vorba despre una dintre...

Opinii26 de minute inainte

Biserica pupata de toti baronii PSD acuza Guvernul pentru moartea fetitei din Dambovita! Romanilor le e frica sa mai iasa pe strada

Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, a transmis luni un mesaj de condoleanţe după moartea fetei de 11 ani din Gura Şuţii. Acesta...

Actualitate31 de minute inainte

Olandezul care a rapit, violat si ucis fetita din Dambovita s-a aruncat in fata unui camion si a murit

Olandezul urmărit penal pentru că ar fi răpit, violat și ulterior a omorât-o pe fetița în vârstă de 11 ani...

Transport8 ore inainte

14 raniti in urma unui accident de microbuz la marginea Bucurestiului

14 persoane au fost rănite şi transportate la spital, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs între un microbuz...

Monden8 ore inainte

Mario Iorgulescu, fiul sefului LPF, da semne ca isi revine din accidentul in care a omorat un om

Mario Iorgulescu se confruntă cu pierderi de memorie după accidentul cumplit în care a fost implicat. Fiul președintelui Ligii Profesioniste...

Monden8 ore inainte

Pandele isi retrage penibila candidatura la prezidentiale ”ca s-o protejeze pe Firea” de ridicol

Primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, renunta la candidatura la Presedintie. El spune ca nu vrea sa-i faca rau sotiei sale,...

Actualitate1 zi inainte

Interventie neobisnuita in Ialomita: Un barbat a stat zece ore pe capota dupa ce a cazut de pe pod intr-un rau!

Pompierii din Ialomiţa au intervenit duminică pentru salvarea unui bărbat care a căzut sâmbătă într un canal cu apă la...

Politica1 zi inainte

Leoreanu, PNL: Alt eşec major pentru Dăncilă! Lucrările la Autostrada Unirii n-au început încă deși legea e promulgată de 10 luni!

Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu solicită Guvernului să înceapă urgent lucrările la Autostrada Unirii, proiect rutier care ar trebui să lege...

Politica1 zi inainte

Andrei Valentin Stoican: „Nu vreau să intru în competiţia prezidenţială printr-o fraudă”

Andrei Valentin Stoican, candidatul Mişcării Naţionale Române, şi-a retras în această dimineaţă candidatura la prezidenţiale. Stoican a declarat: „Nu-mi voi...

Politica1 zi inainte

Presedintele Iohannis, baie de multime in Craiova: „PSD-ul a realizat mii de km de autostrada. Cu creionul”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, sambata, la Craiova, numeroase ironii la adresa PSD, vorbind despre „miile de kilometri de autostrada”...

Share Page

Close