Comorile Egiptului
Catalin Botezatu despre incendiul din Bamboo: Focul a fost pus acolo! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
 Comorile Egiptului

Bani

Catalin Botezatu despre incendiul din Bamboo: Focul a fost pus acolo!

Despre Catalin Botezatu se spune ca este unul dintre acţionarii clubului care a fost doborât de flăcări. Botezatu respinge toate acuzaţiile conform cărora ar fi existat nereguli mari la club.

„Dacă cineva îşi aprinde ţigara, bodyguarzii intervin imediat. Focul a pornit de undeva din stânga barului. E intrarea într-un alt club. S-au investit foarte mulţi bani. Eram în regulă cu absolut tot. S-au investit peste 100.000 de euro pentru siguranţa clubului. Sa nu va inchipuiti ca Bamboo avea numai prieteni, are si dusmani. E unul din primele zece cluburi din lume, e firesc sa existe si invidii. Nu exclud ca incendiul să fi fost pus intenţionat”, a spus Botezatu.

Acesta a infirmat zvonurile care spuneau că incendiul a fost provocat pentru a se încasa poliţa de asigurare.

 Comorile Egiptului
 Comorile Egiptului
Loading...

„Când vezi zeci de milioane prăbuşite la propriu e greu să mai spui ceva. Nici acum 12 ani şi nici acum nu exista şi nu există asigurare. Asta ca să nu se mai facă speculaţii că s-a dat foc pentru a se încasa asigurarea. „, a mai spus Botezatu pentru Antena 3.

  •  
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
 Comorile Egiptului

Ultimele stiri

Politica5 minute inainte

Firea nu mai are pic de rusine! A facut plangere penala site-ului bucurestiul.ro si acum tipa in gura mare ca nu se face politica cu plangeri penale!

Gabriela Firea este de departe politicianul cu cele mai multe plangeri penale la activ. Atat la nivel declarativ cat si...

Actualitate6 ore inainte

VIDEO-Bucati de tencuiala prabusite pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Bucuresti!

Bucăţi de tencuială s-au desprins şi au căzut pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Capitală. S-a întâmplat în...

Timp liber9 ore inainte

Snoop Dogg concerteaza la Bucuresti! Biletele incep de la 179 de lei

Rapperul Snoop Dogg va susţine, pe 29 august, un concert la Arenele Romane din Bucureşti, potrivit Phoenix Entertainment, scrie News.ro....

Politica10 ore inainte

Gabriela Firea: Votul romanilor este sfant!

Votul românilor este ”sfânt” și nu trebuie răsturnat prin plângeri penale, a susținut vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, referindu-se la avertismentul...

Actualitate10 ore inainte

Aude si Firea? Aproape 65% dintre bucuresteni sunt nemultumiti de curatenia de pe strazi!

Peste două treimi dintre bucureşteni sunt nemultumiţi de curăţenia oraşului în care locuiesc, arată datele publicate luni de Eurostat pe...

Actualitate13 ore inainte

Mesajul sefului ANPC pentru bucuresteni, dupa ce un copil a murit: Asigurati-va ca poarta manusi curate!

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, atrage atenţia asupra produselor fast-food şi îi sfătuieşte pe...

Share Page

Close