Disney on ice
Cine este Ionel Orzan, acrobatul Circului Globus care a cazut ieri de la peste 8 metri inaltime?! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Disney on ice

Bucuresti

Cine este Ionel Orzan, acrobatul Circului Globus care a cazut ieri de la peste 8 metri inaltime?!

Povestea soților Orzan, unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea circului, începe acum mai bine de 40 de ani. Ionel Orzan era gimnast de performanță, iar în 1972, împreună cu câțiva colegi, a pus bazele trupei de zburători la trapez, ICAR. Au reușit imediat să se impună și au fost tot mai solicitați în spectacole, inclusiv în străinătate. Astfel, pe vremea când majoritatea privea cu jind la viaţa din Occident, Ionel Orzan a vizitat lumea întreagă. După câţiva ani, trupa ICAR s-a despărţit şi aşa a luat naştere o nouă trupă, Orzan.

În anul 1973, Ionel Orzan a mers pe fostul stadion „Republicii“ pentru a vedea un meci de fotbal între Rapid şi Leeds United, partidă la finalul căreia avea să o cunoască pe viitoarea sa sotie, Marry Orzan.

Marry era portar în echipa feminină a Rapidului şi juca în deschiderea echipei mari. A fost invitată de viitorul soţ să îl vadă „la muncă“ şi imediat a fost cucerită de circ. În 1976, pe 16 iunie, cei doi s-au căsătorit şi Marry a renunţat la fotbal şi şi-a dedicat viaţa circului. De atunci, cei doi sunt de nedespărţit. Au colindat lumea în lung şi în lat, anunta bucurestifm.ro.

În 1989, au început să facă şi numărul ”roata morţii”, pe lângă cel de zburători la trapez. Revoluția i-a prins în Spania, iar în 1990 când au revenit în ţară, cu banii strânşi au încercat să îşi facă o afacere. Au fost păcăliţi şi au rămas fără toţi banii. Nu s-au dat însă bătuţi şi şi-au continuat cariera. Au obţinut cetăţenie italiană şi şi-au luat o casă în apropiere de Veneţia, nerenunțând însă la apartamentul din Bucureşti.

Ionel-Orzan-Circul-Globus

Au o fată, de 29 de ani şi un nepoţel de 3 ani. Chiar dacă fiica a fost atrasă de lumea circului, cei doi au insistat să urmeze o altă carieră.

La vârsta la care majoritatea oamenilor au în grijă nepoții, fac plimbări prin parcuri sau stau, după caz, la table sau la șuetă cu vecinele, soții Orzan zboară sub cupola circului. Ionel și Marry execută împreună un periculos număr, ”roata morții”.

În Italia, Ionel Orzan a predat la Academia de Circ, şi a dat şi lecţii de tenis. A continuat însă colaborarea cu Circul de Stat Globus unde şi-a început cariera.

Cei doi intenţionau să se retragă după această vară din circ, chiar dacă la pensie au ieşit oficial, dar cu un gust amar. Pensiile lor, date de statul român, abia depăşesc 100 de euro împreună.

Retragerea nu înseamnă pentru ei că se vor apuca de grădinărit sau că vor duce o viaţă sedentară, chiar dacă Ionel Orzan face 66 de ani în toamnă, iar Marry Orzan a împlinit 62. Ei intenţionau să formeze pe viitor noi artişti de circ.

Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile, având în vedere accidentul în care a fost implicat Ionel.

Reamintim că acrobatul a căzut astăzi de la 8 metri înălțime.

La sosirea echipajelor SMURD, era conștient, cu tensiune bună și a fost transportat la Spitalul Floreasca pentru mai multe investigații.

Potrivit Isu Bucuresti- Ilfov, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Disney on ice
Disney on ice
Loading...
Disney on ice

Ultimele stiri

Timp liber7 minute inainte

Primaria Capitalei anunta un festival urias de zilele Bucurestiului: Buget de 2,3 milioane!

Municipalitatea vrea să investească peste 2,3 milioane de lei pentru organizarea unor concerte și spectacole pe o scenă plutitoare amplasată...

Actualitate10 minute inainte

Momente de panica intr-un cunoscut centru comercial din Bucuresti

Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la un centru comercial situat pe Şoseaua Progresul din Capitală. Sute de clienţi au...

Transport21 de ore inainte

Garduri care separa linia de tramvai pe Soseaua Stefan cel Mare, incepand cu acest week-end

Șoferii care se deplasează pe Șoseaua Ștefan cel Mare din Capitală vor avea o surpriză. Primăria a îngrădit linia tramvaiului....

Bani21 de ore inainte

Inca o ”realizare” marca Firea: Da peste 60 milioane, bani publici, pentru Catedrala Neamului si alte biserici!

Primăria Capitalei intenționează să aloce alte 10 milioane de lei, printr-o rectificare bugetară, pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului, suma totală...

Politica2 zile inainte

Atata stie: Firea vine cu inca un ajutor social din banii bucurestenilor!

Primăria Capitalei vrea să ofere un sprijin financiar de până la 250 de lei pensionarilor care au pensia mai mică...

Monden2 zile inainte

De cand nu mai lucreaza in televiziune castiga mai putin. Ce avere are Gabriela Firea?!

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a avut, anul trecut, un salariu de aproape 10.000 de lei pe lună, cu 3.400 de...

Bucuresti2 zile inainte

Descoperire socanta in Bucuresti: Un cadavru plutea pe Dambovita!

Descoperire macabră, pe râul Dâmbovița, în Capitală. Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe apă, în zona Operei. Autoritățile au...

Sanatate2 zile inainte

Investitii uriase pentru unul dintre cele mai mari spitale ale Bucurestiului

Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a achiziţionat materiale sanitare şi consumabile în valoare de 63,3 milioane lei (13,6 milioane euro),...

Actualitate2 zile inainte

Un consilier in primaria Capitalei o acuza pe Gabriela Firea de furt! ”Minciuna are picioare scurte, doamna primar!”

Consilierul general în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Lucian Iliescu, o acuză pe Gabriela Firea că pune în discuție un proiect...

Bani2 zile inainte

Firea a gasit solutia salvatoare pentru traficul Bucurestiului! Bani de la primarie pentru masini noi!

Primăria Capitalei vrea să ofere 5.000 de eco-vouchere în valoare de câte 9.000 de lei, pentru achiziționarea unor mașini noi,...

Share Page

Close