Clienti tepuiti cu mii de euro in cluburile din Centrul Vechi. 3 patroni arestati! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Art Safari

Bani

Clienti tepuiti cu mii de euro in cluburile din Centrul Vechi. 3 patroni arestati!

Trei persoane au fost arestate preventiv, iar faţă de alte două Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus măsura controlului judiciar, într-un dosar privind comiterea mai multor infracţiuni în dauna unui cetăţean german.
„Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare, marţi, şapte mandate de percheziţie, din care două la sediile unor cluburi din Centrul Vechi, în cadrul unui dosar penal privind comiterea mai multor infracţiuni, în dauna unui bărbat, cetăţean german”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).Ancheta a fost declanşată la finele lunii februarie 2019, când cetăţeanul german a reclamat că, în urma unei seri petrecute într-un club, în care a consumat mai multe băuturi alcoolice, s-a trezit într-o unitate spitalicească şi ulterior a constatat că i-a dispărut portofelul în care avea bani, carduri şi documente personale şi că, de asemenea, s-a încercat sustragerea unor sume de bani de pe cardurile sale.

„Din investigaţiile şi cercetările efectuate în cauză, din datele şi probele administrate, s-a stabilit că bărbatului, în timp ce se afla în club, i-au fost încasate de pe card ca plată a consumaţiei sume foarte mari, fără acordul său (prin tastarea unor cifre suplimentare pe aparatul POS), iar ulterior, la ieşirea din club, i-ar fi fost sustras şi portofelul în care se aflau trei carduri bancare care au fost folosite ulterior pentru efectuarea unor operaţiuni de retragere numerar, suferind un prejudiciu total de aproximativ 7.000 euro”, se arată în comunicat.

Din audierile efectuate în cauză, precum şi din datele obţinute pe parcursul investigaţiilor, a rezultat presupunerea rezonabilă că cel puţin din luna februarie 2019 unul dintre inculpaţi a iniţiat un grup infracţional organizat, al cărui mod de operare consta în ademenirea unor cetăţeni străini aflaţi în zona Centrului Vechi al municipiului Bucureşti, care erau apoi conduşi în diferite cluburi controlate de membrii grupului, în acest loc fiind preluaţi de angajatele societăţii care îi determină pe aceştia să consume băuturi alcoolice până la slăbirea capacităţii de concentrare, acesta fiind momentul când persoanelor vătămate le este solicitat să achite consumaţia, iar în cazul în care plata se efectuează cu cardul, pe aparatul POS este tastată în mod intenţionat o sumă greşită, prin adăugarea unei cifre suplimentare.

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă, precum şi peste 8.000 de lei, sumă ce a fost indisponibilizată în vederea luării de măsuri asigurătorii.

Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor vătămate care au fost victime ale membrilor grupului, prin folosirea acestui mod de operare.

„DGPMB, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al municipiului Bucureşti, ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au efectuat mai multe controale în unităţile care îşi desfăşoară activitatea în Centrul Vechi, acţiuni ce vor avea loc şi în perioada următoare”, precizează comunicatul.

Activităţile au avut şi au ca scop prevenirea, informarea şi verificarea celor care îşi desfăşoară activitatea în această zonă. Au fost dispuse măsuri de remediere acolo unde au fost constatate deficienţe, iar în situaţia în care acestea nu au fost remediate au fost aplicate sancţiuni.

Loading...
Art Safari

Ultimele stiri

Monden3 ore inainte

Marian Vanghelie, petrecere ca la Hollywood pe lacul Snagov

Marian Vanghelie a dat o petrecere pentru micuța Maria care a împlinit patru ani. Împreună cu soția sa, Oana Mizil,...

Timp liber3 ore inainte

Ministerul Culturii și Inspectoratul Școlar București invită copiii la film, în cadrul unui proiect de educație nonformală

Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret ”WonderFest” a debutat, la București, la Teatrul Excelsior, evenimentul urmând a se...

Transport5 ore inainte

Incep lucrarile la pasajul Doamna Ghica-Colentina! Nu se stie cand sau daca se termina…

Încep lucrările pentru construirea pasajului suprateran Doamna Ghica – Colentina, din sectorul 2 al Capitalei. Este vorba despre una dintre...

Opinii5 ore inainte

Biserica pupata de toti baronii PSD acuza Guvernul pentru moartea fetitei din Dambovita! Romanilor le e frica sa mai iasa pe strada

Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, a transmis luni un mesaj de condoleanţe după moartea fetei de 11 ani din Gura Şuţii. Acesta...

Actualitate5 ore inainte

Olandezul care a rapit, violat si ucis fetita din Dambovita s-a aruncat in fata unui camion si a murit

Olandezul urmărit penal pentru că ar fi răpit, violat și ulterior a omorât-o pe fetița în vârstă de 11 ani...

Transport13 ore inainte

14 raniti in urma unui accident de microbuz la marginea Bucurestiului

14 persoane au fost rănite şi transportate la spital, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs între un microbuz...

Monden13 ore inainte

Mario Iorgulescu, fiul sefului LPF, da semne ca isi revine din accidentul in care a omorat un om

Mario Iorgulescu se confruntă cu pierderi de memorie după accidentul cumplit în care a fost implicat. Fiul președintelui Ligii Profesioniste...

Monden13 ore inainte

Pandele isi retrage penibila candidatura la prezidentiale ”ca s-o protejeze pe Firea” de ridicol

Primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, renunta la candidatura la Presedintie. El spune ca nu vrea sa-i faca rau sotiei sale,...

Actualitate1 zi inainte

Interventie neobisnuita in Ialomita: Un barbat a stat zece ore pe capota dupa ce a cazut de pe pod intr-un rau!

Pompierii din Ialomiţa au intervenit duminică pentru salvarea unui bărbat care a căzut sâmbătă într un canal cu apă la...

Politica1 zi inainte

Leoreanu, PNL: Alt eşec major pentru Dăncilă! Lucrările la Autostrada Unirii n-au început încă deși legea e promulgată de 10 luni!

Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu solicită Guvernului să înceapă urgent lucrările la Autostrada Unirii, proiect rutier care ar trebui să lege...

Share Page

Close