Awake
CNAIR o refuza categoric pe Gabriela Firea: Centura Capitalei NU va trece la primaria Bucuresti! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Awake

Transport

CNAIR o refuza categoric pe Gabriela Firea: Centura Capitalei NU va trece la primaria Bucuresti!

Centura rutieră a municipiului Bucureşti nu poate fi transferată din administrarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), întrucât secţiunile A1-DN2, DN 2-A2 şi centura de sud beneficiază de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru care se aplică principiul asigurării „durabilităţii” proiectelor cu finanţare europeană, respectiv monitorizarea pe parcursul implementării lor şi ulterior, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acestuia, afirmă reprezentanţii CNAIR, marţi, într-un comunicat de presă.

Afirmaţia acestora vine în urma solicitării primarului general, Gabriela Firea, îndreptată către Guvern, de a permite Municipalităţii să administreze şi finalizeze lucrările iniţiate la Centura Capitalei, mai ales în contextul în care aceasta a spus că argumentul referitor la pierderea fondurilor europene, în cazul unui astfel de transfer, nu se confirmă.

„Monitorizarea va urmări pe această perioadă ca investiţia să nu sufere modificări substanţiale, conform art. 57(1) din Regulamentul Consiliului UE 1083/2006 privind dispoziţiile generale referitoare la FEDR, FSE şi FC, şi anume modificări care rezultă dintr-o schimbare în natura proprietăţii asupra unui obiect din infrastructură sau care rezultă din încetarea activităţii productive. Drept urmare, la acest moment, nu există posibilitatea transferului Centurii rutiere a municipiului Bucureşti din administrarea CNAIR SA”, precizează CNAIR, în comunicat.

Potrivit sursei citate, Centura Bucureştiului se află în diferite faze de execuţie, fiind parţial recepţionată.

În prezent, este în derulare faza de actualizare a documentaţiilor pentru promovarea din fonduri nerambursabile a sectorului de sud al Centurii, paralel cu derularea de către Banca Europeană de Investiţii (prin fonduri nerambursabile alocate CNAIR în cadrul Acordului de Asistenţă PASSA încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectele cuprinse în portofoliul POIM 2014-2020) a unui studiu privind abordarea optimă a acestui obiectiv – studiul ,,Drumuri Orbitale Bucureşti’.

Până la momentul stabilirii acestei strategii, CNAIR are în derulare mai multe proiecte pentru realizarea Centurii Bucureştiului. Astfel, se află în execuţie secţiunea A1-DN7, modernizare la 4 benzi, cu o lungime de 8,6 kilometri, stadiul fizic actual fiind la 57%.

De asemenea, în procedură de licitaţie se află sectorul cuprins între DN2-A2, în lungime de 11,4 kilometri (termen limită pentru primirea ofertelor 13.06.2017), şi nodurile de la Centura de sud, intersecţie DN4 şi DJ 401.

„Centura Bucureşti, sectorul cuprins între DN2-A2 – acest obiectiv prevede execuţia lucrărilor pentru modernizarea a 11,524 km din Centura rutieră a municipiului Bucureşti, sectorul DN2 (km 12+300)- A2 (km 23+750). Principalul scop al acestui obiectiv constă în sporirea capacităţii de circulaţie prin trecerea de la două la patru benzi – câte două pe sens, dar constă şi în eliminarea unor intersecţii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum şi reabilitarea pasajelor şi a podurilor existente”, spune CNAIR.

În ceea ce priveşte nodurile de la Centura de sud, pe 2 mai 2017, a fost transmisă spre validare la ANAP documentaţia de atribuire pentru procedura de achiziţie publică ‘Lărgire la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului Bucureşti Sud, între A2, km 23+600 şi A1 km 55+520’ – Lot I: amenajare nod rutier CB – DN4 (Olteniţa) km 29+500 – km 33+190; Lot II Amenajare nod rutier CB – DJ401 (Berceni) km 33+190 – km 35+600″.

În cazul DJ 401 (Berceni) – la intersecţia cu DJ 401, spre satul Berceni, şoseaua de centură trece la nivel, în timp ce pe deasupra va fi construit un sens giratoriu suspendat (asemănător cu cel de la Domneşti), iar în privinţa DN4 – la intersecţie cu DN 4, spre Olteniţa, şoseaua de centură va trece la nivel pe sub un sens giratoriu suspendat pe care se va muta actualul DN 4 (vor exista rampe de coborâre de pe giratoriul suspendat către toate direcţiile şoselei de centură), explică CNAIR.

Awake
Awake
Loading...

„În perioada imediat următoare se va semna contractul cu antreprenorul pentru realizarea obiectivului ‘Proiectare şi execuţie Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti – Domneşti’. Conform strategiei promovate de CNAIR SA, Ring 0 Bucureşti, zona de sud – va fi realizat la profil de autostradă”, subliniază sursa citată.

Awake

Ultimele stiri

Monden60 de minute inainte

Elena Udrea suprinsa in libertate, prin Bucuresti

Elena Udrea nu a apărut încă în spațiul public după ce a ajuns din Costa Rica, toată lumea așteptând să...

Sectorul 41 oră inainte

Record negativ pentru primarul Baluta din Sectorul 4

Consilierul PNL in consiliul local al Sectorului 4, Razvan Sava, atrage atentia intr-o postare pe Facebook ca primarul Daniel Baluta...

Bucuresti1 oră inainte

De ce e Bucurestiul plin de tantari? Pentru ca Primaria Gabrielei Firea a dat contractul unei batrane de 83 de ani!

După ce Libertatea a dezvăluit că Bucureştiul se confruntă cu o invazie de ţânţari fără precedent pentru că s-a ratat...

Monden1 oră inainte

Simona Halep ii cheama diseara pe bucuresteni pe Arena Nationala. Firea fuge disperata sa n-o fluiere lumea!

Simona Halep îşi dă astăzi întâlnire cu fanii, la Arena Naţională, pentru a le prezenta trofeul de la Wimbledon. Anul...

Bani1 oră inainte

Negoita s-a ridicat de la masa si l-a lasat pe Teodorovici cu gura cascata: Ne mintiti pe toti!

Scandal pe bani între primari și Guvern! Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a ieșit supărat de la discuțiile cu Eugen...

Bucuresti19 ore inainte

Oamenii Moscovei ies la iveală. Cine-l susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei?

Planurile politice ale lui Nicușor Dan prin contur tot mai clar. După ce în mai și-a anunțat candidatura la Primăria...

Timp liber1 zi inainte

Avioane de luptă pe cerul Bucurestiului. Spectacol aviatic in week-end

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor...

Sanatate1 zi inainte

Tu bei apa de la robinet? Apa Nova a lansat noile platforme digitale cu informatii la minut

Apa Nova a lansat aplicația mobilă Apa Nova București și platforma web digitală complet refăcută www.apanovabucuresti.ro. Compania și-a propus să extindă și...

Actualitate1 zi inainte

Politia Capitalei, descinderi la fiul unui celebru interlop. A fost prins in flagrant!

Poliţia Capitalei a prins luni seara în flagrant doi bărbaţi, de 25 şi 45 de ani, care transportau zeci de...

Sectorul 31 zi inainte

De ce s-a umplut Bucurestiul de borduri triple? Explicatiile primarilor de sectoare

Primăria Sectorului 2 a început o amplă acțiune de dublare a bordurilor de la spațiile verzi de pe marile bulevarde....

Share Page

Close