Cerbul de aur
Condamnat pentru santaj, fostul director al Antena Grup s-a predat Politiei! Urmeaza sa fie dus la penitenciar! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Cerbul de aur

Monden

Condamnat pentru santaj, fostul director al Antena Grup s-a predat Politiei! Urmeaza sa fie dus la penitenciar!

Sorin Alexandrescu, condamnat definitiv, miercuri, la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul de şantaj Antena Group- RCS&RDS, s-a predat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov.

Conform procedurilor, fostul director al Antena Group va fi plasat în carantină pentru 21 de zile, perioadă în care va fi cazat într-o secţie specială. În aceste trei săptămâni, îi vor fi făcute analize medicale şi alte proceduri, conform legislaţiei.

La expirarea celor 21 de zile, o comisie din cadrul penitenciarului va stabili regimul de executare a pedepsei.

Sorin Alexandrescu a fost condamnat, miercuri, la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru şantaj. În acelaşi dosar, Dan Voiculescu a fost achitat, iar fiica sa, Camelia Voiculescu, a fost condamnată la un an şi şase luni cu suspendare pentru complicitate la şantaj.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis şi achitarea lui George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare pentru Şerban Pop, fostul şef al ANAF. În ceea ce priveşte persoanele juridice SC Intact şi Antena Group, au fost achitate pentru complicitate la şantaj. În cazul Antena Group, pentru şantaj, s-a dispus aplicarea unei amenzi penale de 200.000 lei şi publicarea sentinţei timp de o lună, de zece ori, în intervalul 18.00-20.00.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată la 1 octombrie 2013, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop. Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el. Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

Faptele de corupţie cu care ar fi fost ameninţat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, în care se fac cercetări faţă de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS şi alte persoane.

Cerbul de aur
Cerbul de aur
Loading...
Cerbul de aur

Ultimele stiri

Bani2 ore inainte

Administratorul judiciar al ELCEN, acuzatii grave la adresa Gabrielei Firea

Reprezentanţii Sierra Quadrant, administrator judiciar ELCEN, spun că Primăria Capitalei întârzie preluarea RADET de către compania Termoenergetica şi sacrifică ELCEN...

Monden2 ore inainte

Florin Piersic, dupa ce s-a pozat la un sprit cu Pomohaci: Cat re ridicol poate fi?

Florin Piersic apare într-un filmuleț și câteva fotografii postate pe rețelele sociale alături de preotul caterisit Cristian Pomohaci. La sfârșitul...

Actualitate2 ore inainte

Patru zile de canicula, cu temperaturi extreme in Bucuresti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte...

Transport2 ore inainte

Masurile Gabrielei Firea se rasfrang asupra bucurestenilor! Vinieta pentru masinile de Bucuresti care trec pe Valea Prahovei

Primarul oraşului Comarnic, Sorin Popa, se declară hotărât să introducă viniete pentru autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, susţineând că,...

Transport8 ore inainte

Masina inghitita de asfalt, in zona Gorjului din Bucuresti

Potrivit martorilor de la faţa locului, un autoturism ar fi fost înghiţit de craterul format după surparea asfaltului. La faţa...

Transport1 zi inainte

Incepe ridicarea masinilor in Bucuresti, Minim 500 de lei amenda!

De luni, 26 august, Primăria Capitalei va începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe străzile orașului, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanți...

Transport1 zi inainte

De la 75 la 1900 de lei: Primaria Bucurestiului a anuntat preturile noilor viniete!

Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică proiectul care prevede interzicerea mașinilor sub Euro 3 în Centrul Capitalei, precum și...

Sport1 zi inainte

Fotbalistii de la FCSB s-au luat la bataie intre ei, in vestiar!

Situația la FCSB este foarte aproape de un dezastru total. Cu un parcurs de coșmar în campionat, după înfrângerea cu...

Actualitate1 zi inainte

Bucurestiul s-a umplut de oameni ai strazii. Nimeni nu-i vede, ca nu voteaza…

De câte ori ne oprim în loc să îi privim pe semenii noştri care îşi duc veacul pe străzi? De...

Bani1 zi inainte

Preotii sunt deasupra oamenilor de rand: Firea ii scuteste de la lege!

Proiectul de hotărâre pentru introducerea vinietei pentru Bucureşti şi Ilfov, de la 1 ianuarie 2020, a fost pus în dezbatere...

Share Page

Close