bilete Ed Sheeran
De ce nu a participat Firea la parada de 1 Decembrie? – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Sport

De ce nu a participat Firea la parada de 1 Decembrie?

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu a participat la ceremonia de 1 Decembrie, de la Arcul de Triumf, întrucât pe 2 decembrie a fost prezentă la Dublin, Irlanda, pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Campionatul European din 2020. Firea s-a aflat într-o vizită oficială între 28 noiembrie – 2 decembrie 2018. 

Toţi cei 12 primari ai oraşelor care găzduiesc meciuri la EURO 2018 au fost prezenţi la tragerea la sorţi, alături de reprezentanţii tuturor federaţiilor de fotbal europene. Evenimentul a strâns peste 1.000 de invitaţi şi aproape 400 de reprezentanţi mass-media.

Bucureşti, Roma, Baku, Sankt Petersburg, Copenhaga, Amsterdam, Londra, Glasgow, Bilbao, Dublin, Munchen şi Budapesta sunt oraşele care găzduiesc meciuri la EURO 2020.

Comunicatul PMB: „Primarul General se va afla, în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, într-o vizită oficială la Dublin, prilej cu care va avea o întrevedere cu primarului oraşului, Lord Nial Ring, pe teme care vizează mobilitatea urbană, sănătatea şi asistenţa socială.

Gabriela Firea va participa şi la ceremonia de extragere a grupelor de calificare pentru Campionatul European de fotbal Euro 2020, eveniment care reuneşte primarii celor 12 oraşe gazda ale Turneului Final UEFA 2020, precum şi reprezentanţii federaţiilor de fotbal din cele 55 de ţări afiliate UEFA”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Generală a Capitalei.

România găzduieşte patru partide de la EURO 2020: trei din faza grupelor şi una din optimile de finală.

Grupa F

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
  • Spania
  • Suedia
  • Norvegia
  • România
  • Insulele Feroe
  • Malta
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Imobiliare10 ore inainte

Gabriela Firea ameninta ca ii da in judecata pe toti consilierii care au spus ca vrea ”sa dea tunuri imobiliare”

Gabriela Firea a anunţat că îi va acţiona în judecată pe doi consilieri generali, de la PNL şi de la...

Bani10 ore inainte

Romania ar putea construi 12 spitale in fiecare an cu banii pe care ii cheltuie pentru pensiile speciale

Cătălin Teniţă, lider al Fondului pentru Democraţie, a calculat cât ne vor costa pensiile speciale pentru aleşii locali, oferite de...

Bani13 ore inainte

200 de mil. de euro, bani oferiti fermierilor pentru irigatii

Fermierii au la dispoziţie 200 de milioane de euro pe an pentru investiţii în infrastructura de irigaţii, prin submăsura 4.3....

Bucuresti18 ore inainte

Trotinetele electrice intra in legalitate: Proiect de lege

Un proiect de lege depus astăzi la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice,...

Transport18 ore inainte

Firea incepe revolutia in trafic si reia ridicarea masinilor: Tarif minim de 350 de lei!

Consilierii municipali din Primăria Capitalei au pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri un proiect de hotărâre care...

Actualitate21 de ore inainte

Orban desfiinteaza Codul Administrativ adoptat de PSD: Dedicatie pentru baronii locali!

Presedintele PNL, Ludovic Orban, considera ca adoptarea prin OUG a Codului administrativ este dedicata „baronilor” PSD si reprezinta un „jaf national” si anunta ca...

Politica21 de ore inainte

PNL incepe demersurile pentru revizuirea Constitutiei: ”FARA PENALI” printre primele modificari!

Ludovic Orban a anuntat, marti, ca Biroul Executiv a adoptat proiectul de revizuire a Constitutiei in urma rezultatului referendumului din...

Opinii21 de ore inainte

Nicușor Dan, un al doilea Videanu la primăria Capitalei?

Bucureștiul, mai respirabil sau doar mai sărac? Ce se află în spatele inițiativei lui Nicușor Dan, Mihai Goțiu si compania...

Bucuresti1 zi inainte

Furtuna care a maturat Bucurestiul a lasat in urma zeci de masini avariate si aproape 40 de copaci rupti

Este Cod portocaliu de vreme severă în București, iar pompierii au intervenit, până la ora 19, în mai multe zone...

Transport2 zile inainte

Se descurca fiecare cum poate: Circulatia tramvaiului 41, oprita doua luni!

Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, pentru realizarea unor lucrări...

Share Page

Close