bilete Ed Sheeran
Decizie dubioasa a Primariei Bucurestiului, care schimba autorizatiile de taxi cu doi ani inainte de expirare – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Politica

Decizie dubioasa a Primariei Bucurestiului, care schimba autorizatiile de taxi cu doi ani inainte de expirare

Administraţia PSD-Firea revine pe ordinea de zi a CGMB cu proiectul privind preschimbarea autorizaţiilor de taxi a căror valabilitate expiră anterior datei de 29.02.2020, deşi PNL a solicitat punerea în transparenţă a proiectului, iar primăria condusă de dna Firea s-a făcut că uită să publice proiectul pentru a putea fi analizat de toţi cei interesaţi, susține Cristian Bușoi, președintele PNL București.

Sub pretextul nevoii de „dimensionare a numărului real de taxiuri” din București, proiectul va crea o abrambureală în plus pe piața taximetriei şi va ajuta doar firme mari, „prietene”, prin impunerea unor condiții de autorizare care orientează taximetriștii independenți spre dispecerate.

De altfel, există câteva sute de autorizaţii care au expirat (din noiembrie 2017 sau din mai 2018), pentru care oamenii au cerut prelungirea, iar primăria nu a găsit timp să răspundă în termen.

Procedura de autorizare este intenționat amestecată și neclară, ca să mai ajute pe cine trebuie:
1. prevederile folosesc unor taximetriști a căror licență a fost suspendată, care acum circulă cu un certificat de grefă şi care prin acest proiect al Primăriei obţin, practic, o confirmare a autorizaţiei.

2. solicitarea unor documente inutile, cum este cazul autorizaţiilor de transport în original, va crea premise pentru ca Primăria să respingă autorizarea.

3. este neclar termenul de depunere a solicitării autorizației, oamenii dnei Firea propunând ca autorizațiile de taxi să fie preschimbate “până la data declanșării de atribuire în gestiune delegată, procedură ce va fi demarată în anul 2020”, după cum argumentează Primăria.

PNL va vota împotriva mai multor proiecte de pe ordinea de zi a CGMB din 23 august, comunicarea publică a motivelor deciziei PNL pe fiecare vot urmând să fie făcută publică la momentul ședinței CGMB.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Transport3 ore inainte

Noi probleme la metrou: Trafic ingreunat pe Magistrala Berceni-Pipera

Circulaţia metroului se desfăşoară cu dificultate marţi dimineaţa pe Magistrala 2 Berceni – Pipera, în urma producerii unei defecţiuni la...

Sectorul 53 ore inainte

Procurorii DNA au incoltit-o pe Mihaela Neagu, ”regina” contractelor cu bani publici in Bucuresti

Fosta sefa a clubului sportiv Olimpia Bucuresti, Mihaela Neagu, este considerata ”regina” contractelor cu bani publici in Bucuresti. Numele ei apare...

Transport6 ore inainte

Bataie cu bate, ziua in amiaza mare, in plin trafic bucurestean

Două persoane sunt audiate de poliţiştii din Capitală după ce un bărbat a reclamat că, în urma unui conflict izbucnit...

Bani6 ore inainte

Bucurestiul este o imensa masina de facut bani! PIB-ul per capita a depasit cu mult Berlinul sau Helsinki

PIB-ul pe cap de locuitor la standardul puterii de cumpărare (PPS) al regiunii Bucureşti – Ilfov a depăşit 144% din...

Bani23 de ore inainte

”Porumbul de aur”, o solutie practica pentru a creste exporturile Romaniei, in conditiile unui deficit de 1,15 miliarde de euro in 2018

În condițiile în care porumbul deține o cotă foarte mare din totalul exporturilor produselor agroalimentare din România, cultivarea unui soi...

Bucuresti24 de ore inainte

Celebra actrita pradata de hoti in Piata Obor. I-au spus ca sunt fanii ei!

Weekend nefast pentru actrița Anca Pandrea. Aceasta le-a căzut victimă hoților care își fac veacul în Piața Obor din Capitală....

Imobiliare1 zi inainte

Urias proiect imobiliar in centrul Bucurestiului, dat peste cap in Justitie

Justiţia răstoarnă soarta unui proiect imobiliar din centrul Capitalei. Demolarea din 2013 a clădirilor de pe strada Christian Tell din...

Timp liber1 zi inainte

Masha si Ursul revin cu un nou spectacol la Sala Palatului

În luna mai, personajele din cel mai urmărit serial de desene animate rusesc, “Masha și Ursul”, se reîntorc pe scenele...

Sanatate1 zi inainte

Medicii de la spitalul Sanador au gresit! Concluzie grava in cazul baietelului de doi ani mort

Doctorii au greșit în cazul morții bebelușului de un an și zece luni care a decedat în octombrie anul trecut...

Bani1 zi inainte

Romania a exportat anul trecut cereale de peste 2 miliarde de euro. Cine sunt cei mai mari exportatori?

Cele mai noi date de la Statistica arata ca România a exportat, anul trecut, cereale în valoare totală de peste...

Share Page

Close