Comorile Egiptului
Dovada clara a proastei administratii in Bucuresti: Trei gari majore stau inchise, iar oamenii se inghesuie ore in sir sa ajunga la serviciu! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
 Comorile Egiptului

Transport

Dovada clara a proastei administratii in Bucuresti: Trei gari majore stau inchise, iar oamenii se inghesuie ore in sir sa ajunga la serviciu!

Zona de nord a Bucureştiului, unde sunt concentrate mai multe clădiri de birouri şi peste 100.000 de corporatişti, are patru gări – Otopeni, Tunari, Băneasa şi Pipera -, care ar putea deservi angajaţii din împrejurimi. În timp ce corporatiştii pierd ore întregi în trafic, gările stau închise, iar milioane de euro se pierd anual pe drum sau din venituri potenţiale, inclusiv pentru stat.

Dintre acestea însă, Tunari, Pipera şi Otopeni nu sunt staţii de cale ferată pentru călători, potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR).
Nici gara Băneasa nu este însă folosită pentru traficul de călători decât ocazional, în special în timpul verii, când acolo opresc două trenuri cu destinaţia Mangalia.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are în ad­­ministrare staţiile CF Bucureşti Băneasa, Bucureşti Obor, halta de mişcare Otopeni, precum şi staţia Bucureşti Nord grupa B (Basarab). Tunari şi Pipera nu sunt staţii de cale ferată sau puncte de oprire pentru trenurile de călători. Cu ex­cep­ţia haltei Otopeni, celelalte staţii nominalizate sunt des­­chise traficului de călători”, spun reprezentanţii CFR.

„Celelalte” înseamnă Basarab – staţie care încă nu se află în centrul unui pol semnificativ de birouri, deşi zona urmează să se dezvolte, şi Băneasa, unde circulaţia trenurilor este ocazională.

Într-un răspuns transmis în 2014 de CFR către ZF, oficialii companiei spuneau că gara Băneasa este opera­ţională, însă folosirea acestei staţii pentru îm­barcarea/debarcarea de călători este opţiunea exclusivă a operatorilor de transport feroviar, care solicită traseele pentru mersul de tren, inclusiv staţiile de oprire.

Pe site-ul Infofer.ro, platforma pe care pot fi căutate trenurile CFR, staţia Băneasa nici nu este inclusă în lista de opţiuni pe care o au cei care vor să găsească informaţii despre circulaţia trenurilor.

În zona Pipera, din apropierea staţiei de metrou şi a gării cu acelaşi nume, lucrează aproximativ 64.000 de corporatişti, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În zona Băneasa, care se întinde până la aeroportul Otopeni, există alţi circa 70.000 de angajaţi în clădirile moderne de birouri. Printre proiectele din aceste zone se numără Bucharest Business Park (dezvoltat de CA Immo), Globalworth Tower (Globalworth), Floreasca Business Park (NEPI).

„La nivelul companiei, sunt în curs de derulare pro­iecte care urmăresc aducerea liniei CF existente la para­me­trii proiectaţi, cu obiectiv principal de a fluidiza tra­ficul de călători din jurul Bucureştiului”, mai spun CFR.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

 Comorile Egiptului
 Comorile Egiptului
Loading...
  •  
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
 Comorile Egiptului

Ultimele stiri

Politica4 ore inainte

Firea nu mai are pic de rusine! A facut plangere penala site-ului bucurestiul.ro si acum tipa in gura mare ca nu se face politica cu plangeri penale!

Gabriela Firea este de departe politicianul cu cele mai multe plangeri penale la activ. Atat la nivel declarativ cat si...

Actualitate10 ore inainte

VIDEO-Bucati de tencuiala prabusite pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Bucuresti!

Bucăţi de tencuială s-au desprins şi au căzut pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Capitală. S-a întâmplat în...

Timp liber13 ore inainte

Snoop Dogg concerteaza la Bucuresti! Biletele incep de la 179 de lei

Rapperul Snoop Dogg va susţine, pe 29 august, un concert la Arenele Romane din Bucureşti, potrivit Phoenix Entertainment, scrie News.ro....

Politica14 ore inainte

Gabriela Firea: Votul romanilor este sfant!

Votul românilor este ”sfânt” și nu trebuie răsturnat prin plângeri penale, a susținut vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, referindu-se la avertismentul...

Actualitate14 ore inainte

Aude si Firea? Aproape 65% dintre bucuresteni sunt nemultumiti de curatenia de pe strazi!

Peste două treimi dintre bucureşteni sunt nemultumiţi de curăţenia oraşului în care locuiesc, arată datele publicate luni de Eurostat pe...

Actualitate17 ore inainte

Mesajul sefului ANPC pentru bucuresteni, dupa ce un copil a murit: Asigurati-va ca poarta manusi curate!

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, atrage atenţia asupra produselor fast-food şi îi sfătuieşte pe...

Share Page

Close