bilete Ed Sheeran
Fetita ranita intr-un loc de joaca din Parcul Tei! Parchetul a demarat o ancheta! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bucuresti

Fetita ranita intr-un loc de joaca din Parcul Tei! Parchetul a demarat o ancheta!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă și pentru stabilirea persoanelor responsabile în cazul fetiței care a suferit, miercuri, o contuzie abdominală, după ce a căzut la un loc de joacă din Parcul Tei.

„La fața locului s-au prezentat polițiști (…), care au demarat verificările, în vederea stabilirii contextului în care s-a produs vătămarea. A fost realizată cercetare la locul producerii evenimentului și au fost efectuate investigații în vederea identificării martorilor oculari”, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) transmis joi AGERPRES.

Dan Cristian Popescu, viceprimar al sectorului 2, a declarat, pentru AGERPRES, că a fost demarată o verificare la toate locurile de joacă din această zonă.

„Din fericire, nu și-a rupt coloana, e un accident regretabil care s-a întâmplat ieri (n.r. — miercuri), în Parcul Tei, la unul dintre locurile de joacă. S-a desprins o chingă sau s-a rupt o frânghie, nu știm exact încă, este o anchetă ANPC în curs. Fetița a căzut de la aproximativ un metru, a fost dusă la spital, au fost făcute verificări. Din informațiile pe care le avem, înțelegem că nu este nimic grav. (…) Am demarat o verificare la toate locurile de joacă, cu toate că acestea se verifică săptămânal de către angajații ADP. (…) Când a venit Salvarea, ei au spus să nu se miște, că e posibil să se fi rupt coloana, că e o măsură preventivă bună, dar înțeleg că nu e afectată coloana. (…) Dacă cineva trebuia să verifice și nu a verificat, atunci va fi sancționat. Dacă nu a verificat bine, iar poate fi o sancțiune, să vedem”, a spus joi viceprimarul.

Potrivit unor precizări ale Primăriei sectorului 2, a fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor producerii acestui incident.

„Complexul de joacă din Parcul Tei la care s-a petrecut incidentul a fost produs în anul 2007 în Germania, de către o firmă specializată, importat și instalat de către o societate comercială din Oradea; săptămânal, angajații autorizați ai Administrației Domeniului Public Sector 2 efectuează reviziile tuturor ansamblurilor de joacă din parc pentru a stabili dacă acestea prezintă siguranță în exploatare; în cazul în care se constată probleme în funcționarea ansamblurilor de joacă care pun în pericol siguranța copiilor se interzice, de urgență, utilizarea acestora până la remedierea defecțiunilor. (…) Ansamblul de joacă la care s-a petrecut incidentul are trecute, la vedere, toate informațiile privind categoriile de vârstă (4 — 12 ani) pentru care a fost construit, datele de identificare a firmei producătoare și a reprezentantului legal din România”, arată sursa citată.

Sursa: Agerpres.ro

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Politica2 ore inainte

Romanii din strainatate vor si nu pot vota! PNL anunta plangere penala impotriva lui Melescanu

Ludovic Orban, președintele PNL, a anunțat că va formula plângere penală împotriva ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu: „Este revoltător cum...

Monden2 ore inainte

Gabriela Firea anunta ca a votat ”la sacrificiu”

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunțat pe Facebook că s-a prezentat duminică la vot fără să fie împinsă de altcineva...

Actualitate2 ore inainte

Prezenta uriasa la vot, atat la europarlamentare cat si la referendum!

Duminică, la ora 14.00, prezența la vot la alegerile europarlamentare este de 24,04 %, iar la referendumul convocat de președintele...

Bucuresti8 ore inainte

O alta minciuna marca Firea: Procurorii au clasat dosarul atacului asupra sistemului de semaforizare din Bucuresti!

Scandalul accesării ilegale a semafoarelor din Capitală a ajuns la final.  Potrivit unei informații obținute în exclusivitate de Realitatea TV, procurorii...

Actualitate8 ore inainte

Laura Codruta Kovesi a votat la prima ora, intr-un liceu din Bucuresti

Laura Codruța Kovesi, fost procuror-șef al DNA și candidat pentru funcția de procuror-șef european, a votat după ora 8:00, în...

Bani8 ore inainte

Gara de Nord ar putea fi modernizata prin Parteneriat Public Privat

Parteneriatul public – privat (PPP) reprezintă o soluţie pentru modernizarea Gării de Nord, în contextul în care statul nu are...

Bucuresti8 ore inainte

Performanta deosebita a elevilor din Bucuresti la Olimpiada Internationala de Informatica

Echipa Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti şi echipa Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova, reprezentantele României la a...

Transport2 zile inainte

Inundatie la metrou. Bucurestiul sub cod portocaliu

Bucureștiul este sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină, iar traficul rutier este puternic afectat! Însă, nici în subteran...

Politica2 zile inainte

Noi nu avem nici o aspirina gratis, parlamentarii PSD de plimba cu elicopterul SMURD pentru o enterocolita!

Managerul Spitalului Județean din Suceava, Vasile Rîmbu, spune că decizia de a-l aduce cu elicopterul în Capitală pe senatorul PSD...

Bucuresti2 zile inainte

Clotilde Armand către Norica Nicolai: Cum să spui că sunt ”odrasla comunista”? Arată-mi o dovadă!

Clotilde Armand, candidata pe o pozitie fruntasa pe lista USR PLUS pentru alegerile europarlamentare, ii cere Noricai Nicolai sa demonstreze...

Share Page

Close