Ramai alaturi de noi

Politica

Firea o ataca public pe Ecaterina Andronescu, dupa Congresul PSD: Am avut sedinte la care…

Primarul general, Gabriela Firea, speră că în urma Congresului extraordinar al Partidului Social Democrat (PSD) se va pune capăt unei perioade „mai neliniştite” şi că va trece timpul tensiunilor politice.

„Se limpezesc apele, într-adevăr. Cum nici unei familii nu îi stă foarte bine atunci când spală rufele în public, nici unui partid nu îi stă extraordinar de bine atunci când sunt anumite tensiuni, anumite situaţii conflictuale. Şi într-un fel, practic, se pune capăt, sper, unei perioade mai neliniştite. Important e să nu rămânem cu supărările, pentru că totuşi suntem colegi de mulţi ani de zile. Unii dintre ei sunt chiar foarte vechi, în comparaţie cu mine, iar de luni să ne întoarcem cu toţii la treabă, pentru că timpul tensiunilor politice trebuie să treacă”, a arătat ea, într-o declaraţie acordată presei, înainte de a-şi exprima votul pentru candidaţii de la Congres.

Întrebată dacă este corect faptul că discursurile candidaţilor au fost susţinute în timpul votului, ea a arătat că aceasta nu este o procedură nouă şi că toţi candidaţii au avut ocazia în ultimele două săptămâni să îşi exprime opiniile. De asemenea, ei au avut posibilitatea de a se întâlni cu delegaţii din ţară, pentru a-şi susţine punctele de vedere.

„Practic, nu era doar azi modalitatea prin care să prezentăm colegilor noştri ideile pe care le avem. În ceea ce priveşte structura şi organizarea Congresului, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată, şi au fost anunţate cele două părţi şi votate în Comitetul Executiv, prima parte – prezentarea programului şi a documentului programatic de către preşedintele partidului, iar în a doua parte – alegeri. Eu sunt mai nouă în partid, dar am văzut că aşa s-a întâmplat şi la anteriorul congres. În partea a doua, atunci când începeau discursurile candidaţilor, judeţ cu judeţ, uşor-uşor, ieşeau către urne pentru a vota. Deci nu s-a întâmplat doar de această dată aşa, mi-aduc aminte că la un moment dat nu eram chiar printre primii pe listă şi am vorbit în faţa unei săli nu foarte pline, dar nu m-a deranjat acest lucru, pentru că ne sprijiniţi dvs, ziariştii, să transmitem mesajul în ţară, chiar dacă în sală nu mai sunt atât de mulţi colegi”, a spus Gabriela Firea.

În ceea ce o priveşte pe senatorul PSD Ecaterina Andronescu, care şi-a retras candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, Firea a arătat că aceasta nu şi-a exprimat şi la nivelul organizaţiei de Bucureşti intenţia de a candida.

„Este din organizaţia mea, dar o spun cu toată sinceritatea că pe mine nu m-a anunţat de intenţia domniei sale de a candida şi, de asemenea, am avut şedinţe la care domnia sa ori nu a participat ori a venit şi a stat puţin şi a plecat. Dar nu vreau să îi fac niciun reproş. O respect mult prea mult, este o doamnă extraordinară, a fost ministru al Educaţiei, am fost colege la Senat şi nu voi avea niciun cuvânt negativ la adresa domniei sale, pentru că noi de luni rămânem tot colege – pot să îndrăznesc să spun şi cu grad de prietenie destul de ridicat – şi sunt convinsă că domnia sa, fiind o persoană inteligentă, un om de echipă, un om care a trecut prin foarte multe situaţii, va trece peste această supărare şi va reveni alături de noi, în ceea ce noi numim munca de partid”, a declarat primarul general Gabriela Firea, conform Agerpres.

Ultimele stiri

Sectorul 235 de minute inainte

Revolutie in Sectorul 2: Primaria renunta la promisiunile guvernului si anunta ca ia pe cont propriu modernizarea stadionului Dinamo

Stadionul lui Dinamo e singurul din Capitală care nu va fi gata la timp pentru EURO 2020. Mai mult, există...

Actualitate6 ore inainte

Si tarziu si prost! Ciotul de autostrada din A3 incepe sa aiba denivelari

Autostrada Urbană, inaugurată în urmă cu două luni, a fost proiectată și construită de Asocierea Aktor – EuroContruct Trading 98...

Bani9 ore inainte

Mutu o da pe Firea la o parte și anunta salvarea Bucurestiului!

Organizația PSD București a decis, luni seară, să susțină în CGMB înființarea unei noi societăți care să rezolve problema reorganizării...

Politica9 ore inainte

”Democratia” in PSD Bucuresti: Cine nu face asta va fi dat afara pe loc!

Președintele PSD București, Gabriel Mutu, a declarat luni pentru ȘTIRIPESURSE.RO că organizația social-democrată din Capitală a ales, cu majoritate de...

Transport22 de ore inainte

Ati mai auzit asta cumva? Directorul Metrorex da asigurari ca Magistrala 5 va fi gata anul acesta!

Promitea să fie cea mai mare realizare a Metrorex după Revoluţie, iar mii de bucureştenii aşteptau, plini de speranţă, să...

Politica1 zi inainte

Codrin Stefanescu anunta Jihadul in PSD Bucuresti si-l asmute pe Mutu la Badulescu si Firea

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat luni, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că susține decizia liderului PSD București, Gabriel Mutu, de...

Bucuresti1 zi inainte

”Vor sa anuleze probele!”. Mesaj alarmant al procurorului de caz in dosarul violentelor din 10 august!

Presiunile in Dosarul 10 August sunt atat de mari incat procurorul militar Bogdan Pirlog a simtit nevoia sa iasa in...

Transport1 zi inainte

Mesajul STB pentru toti pensionarii care vor sa circule gratis in Bucuresti

Pensionarii bucureşteni vor circula în continuare gratuit pe toate mijloacele de transport în comun de suprafaţă din Capitală, dar numai...

Transport1 zi inainte

Un tanar sofer baut si drogat a omorat un barbat de 29 de ani! Politistii l-au prins dupa ce l-au urmarit prin Bucuresti

Inconștiența la volan a mai făcut o victimă. Un tânăr băut și drogat a urcat într-o mașină și a produs...

Cultura1 zi inainte

Doliu la Teatrul National: Una din marile actrite ale Bucurestiului s-a stins din viata!

Actriţa Maria Teslaru a murit la vârsta de 63 de ani, anunţă Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. „Cu profundă...

Share Page

Close