Comorile Egiptului
Firea o tine pe-a ei: Nu cedez! Nu blocam circulatia pentru cativa oameni care joaca tenis! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
 Comorile Egiptului

Bucuresti

Firea o tine pe-a ei: Nu cedez! Nu blocam circulatia pentru cativa oameni care joaca tenis!

La trei zile după ce a declarat că nu mai vrea ca străzile oraşului să fie blocate de concerte sau manifestări sportive şi a propus ca acestea să fie organizate la Romexpo sau pe Arena Naţională, primarul general Gabriela Firea revine cu precizări.

„Am spus că, acolo unde nu este necesar să se blocheze un bulevard important al oraşului, putem să găsim soluţii. Nu am vorbit de interzicere, nu am vorbit de anulare. Dimpotrivă. Am spus că sunt un om care am lucrat peste 20 de ani în presă, sunt membru al Uniunii Scriitorilor, am încurajat întotdeauna şi le-am sprijinit, atât evenimentele culturale cât şi sportive sau de relaxare, am participat la ele în ultimii ani şi îmi pare foarte rău că am fost, din păcate, greşit înţeleasă şi exploatată politic”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul a precizat că evenimentele de amploare ca Maratonul International sau Street Delivery nu vor fi anulate. În schimb, nu va mai aproba activităţile de weekend de pe bulevardul Kiseleff pentru că, acolo, „câteva zeci de persoane care joacă tenis sau baschet pun la încercare nervii a mii de bucureşteni blocaţi în trafic”, a declarat edilul.

„Va exista o analiză a fiecărei solicitări în parte. Dacă se constată că un concert, de pildă, nu poate fi organizat decât în Piața Constituției, vom acorda autorizarea. Dacă însă vedem că nu există niciun impediment ca evenimentul să se desfășoare în alte spații identificate în Capitală – Arena Națională, platoul Romexpo, alte locații potrivite și accesibile -, atunci vom evita zona zero”, a precizat primarul general, într-un comunicat citat de Agerpres.

Pentru a facilita organizarea acestor evenimente în alte locuri decât Piața Constituției, municipalitatea are în plan încheierea unor parteneriate cu promoterii manifestărilor de mare anvergură, astfel încât chiria unor spații alternative (Arena Națională, Romexpo etc.) să fie mai mică și mai atractivă pentru organizatori, precizează sursa citată.

Pentru organizarea unui eveniment în Piața Constituției, chiria este de 1.600 de euro pe zi, iar pentru Arena Națională chiria variază între 15.000 și 45.000 de euro/eveniment.

În urmă cu două zile, Gabriela Firea lansa ideea că Primăria ar putea acoperi diferenţa de bani plătită de organizatori, pentru mutarea unui eveniment din Piaţa Constituţiei pe Arena Naţională.

Unul dintre criteriile avute în vedere la autorizarea evenimentelor stradale în zona zero a Capitalei va fi cel al proporționalității, astfel încât amploarea unei astfel de manifestări să justifice măsura devierii traficului rutier din centrul Bucureștiului.

 Comorile Egiptului
 Comorile Egiptului
Loading...

„Una este când închidem circulația pe bd. Kiseleff pentru parada de Ziua Națională a României și alta e când blocăm același bulevard pentru câteva zeci de persoane care joacă tenis sau baschet. Putem juca tenis sau baschet și în parc sau în alte zone ale orașului”, a explicat Gabriela Firea.

  •  
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
 Comorile Egiptului

Ultimele stiri

Actualitate12 ore inainte

Bucurestenii sunt printre cei mai nemultumiti europeni de spatiile pietonale. Ce face primaria?

Bucureştiul se află pe locul 4 în topul capitalelor cu cei mai nemulţumiţi cetăţeni în privinţa pieţelor, bulevardelor sau zonelor...

Opinii12 ore inainte

Mentalitate PSD: Codrin Stefanescu spune ca politistii bucuresteni nu trebuiau sa aplice legea in cazul Ilie Nastase!

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, cere un comportament diferit atunci când vine vorba despre Ilie Năstase, care s-a ales...

Sport21 de ore inainte

Restrictii de trafic in aceasta seara in Bucuresti pentru finala Cupei Romaniei

Traficul rutier va fi restricţionat duminică, în Capitală, în zona Arenei Naţionale, unde se vor desfăşura finala Cupei României la...

Actualitate21 de ore inainte

Ambasada SUA la Bucuresti este inchisa luni

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti va fi închisă luni, pentru a marca Memorial Day, ziua dedicată militarilor americani...

Transport21 de ore inainte

Bucurestenii petrec mai mult timp in trafic decat cu familia

Bucureștiul este capitala europeană în care oamenii își pierd cel mai mult timp din viață în trafic. Mai mult chiar...

Sectorul 321 de ore inainte

Primaria Sectorului 3 a lansat o aplicatie prin care bucurestenii pot semnala problemele cu care se confrunta

Primarul Robert Negoiță a lansat astăzi, 25 mai, aplicația „Primăria Sectorului 3”, un serviciu electronic prin care cetățenii pot sesiza...

Share Page

Close