Comorile Egiptului
Fostul presedinte Emil Constantinescu acuza public Antena 3 ca difuzeaza stiri false! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
 Comorile Egiptului

Monden

Fostul presedinte Emil Constantinescu acuza public Antena 3 ca difuzeaza stiri false!

Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, a intrat într-un scandal imens cu cei de la Antena 3. Totul s-a întâmplat după ce postul de ştiri a prezentat un reportaj din comuna Cornu în care s-a prezentat informaţia conform căreia Emil Constantinescu ar deţine o casă în această comună. Acesta neagă cu vehemenţă această informaţie. „Precizăm că preşedintele Constantinescu nu deţine şi nu a deţinut niciodată o casă sau un teren în comuna Cornu. Este regretabil că un post de ştiri ca Antena 3 a putut prezenta o astfel de ştire neadevărată, care putea fi uşor evitată dacă reporterul ar fi verificat evidenţele primăriei.

Având în vedere că timp de 28 de ani, de când profesorul Emil Constantinescu a devenit persoană publică, a existat o lungă şi intensă campanie de defăimare prin difuzare de informaţii false în presă, dorim să precizăm următoarele:

Emil Constantinescu nu deţine case sau terenuri, în România sau în străinătate. A primit moştenire de la părinţii săi o casă ţărănească din paiantă, cu trei cămăruţe, construită în 1936, împreună cu grădina şi livada, în satul Brădet din judeţul Argeş, în indiviziune cu sora şi fratele său.

Emil Constantinescu locuieşte, din 2001, într-o casă pusă la dispoziţie de RAAPPS, atribuită ca reşedinţă în conformitate cu Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, unde locuiesc şi fiul şi nepotul său. Pentru această locuinţă, care a fost preluată fără nicio piesă de mobilier, preşedintele Constantinescu nu a beneficiat decât de scutirea de chirie şi plăteşte lunar întreţinerea şi toate utilităţile.

De-a lungul întregii sale vieţi, Emil Constantinescu nu a avut alte venituri decât salariul, pensia şi indemnizaţia primite de la stat. A desfăşurat exclusiv activităţi de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, nu a desfăşurat niciodată activităţi comerciale sau cu caracter privat, nu a deţinut acţiuni şi nu a făcut parte din consilii de administraţie ale unor companii cu capital de stat sau privat. În prezent este preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, funcţie care nu este remunerată.

Solicităm reprezentanţilor mass media ca înainte de a difuza informaţii, în presă sau pe reţelele de socializare, să se adreseze Cabinetului preşedintelui Emil Constantinescu, pentru verificarea lor”, se anunţă într-un comunicat de presă

 Comorile Egiptului
 Comorile Egiptului
Loading...
  •  
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
 Comorile Egiptului

Ultimele stiri

Bucuresti15 ore inainte

Ordin de sus: Jurnalistii care intra in Primaria Capitalei perchezitionati la sange!

Mai mulți jurnaliștii care au venit la ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București au fost percheziționați de...

Politica17 ore inainte

Plangere penala! Gabriela Firea ameninta consilierii generali cu DNA si DIICOT, daca nu voteaza cum vrea ea!

Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, anunță că a făcut o plângere penală împotriva lui Cristian Bușoi, pe care o va...

Bani17 ore inainte

In sfarsit, Gabriela Firea ia niste masuri care se simt: Majoreaza taxele si impozitele locale!

Firea face, în sfârșit, ceva vizibil: majorează taxele și impozitele locale. Consiliul General al Municipiului București se reunește, de la...

Actualitate17 ore inainte

Un taximetrist din Bucuresti a atacat un barbat cu o sabie!

Dreptate cu sabia, noaptea trecută, într-un cartier rezidențial de la periferia Capitalei! Administratorul unui bloc a fost atacat de un...

Actualitate21 de ore inainte

Astazi se deschide un parc nou in Bucuresti: 100 de stejari

Joi, 19 aprilie a.c., începând cu orele 11:00, Primăria Sectorului 4 împreună cu Ambasada Republicii Lituania în România, vă invită...

Actualitate2 zile inainte

Jandarmeria prinsa cu furtul! O bucuresteanca data exemplu negativ in tara, desi n-a gresit cu nimic!

O tânără din București a devenit, fără acordul ei, imaginea „comportamentului antisocial” pe mai multe pliante distribuite în Bistrița de...

Share Page

Close