Awake
Gabriela Firea a cheltuit 20 de milioane de euro pe concerte si petreceri, numai in primele trei luni ale anului! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Awake

Bani

Gabriela Firea a cheltuit 20 de milioane de euro pe concerte si petreceri, numai in primele trei luni ale anului!

Mai este puțin și se încheie primul an de mandat al Gabrielei Firea la Primăria Capitalei. După cum probabil ai realizat și singur, traficul auto a rămas la fel de haotic, drumurile la fel de proaste, iar transportul public aceeași glumă proastă, scrie revista Vice.com. Când a vrut și primărița Bucureștiului să facă ceva important, cum a fost banda unică pentru autobuze, măsura s-a dovedit a fi un imens eșec.

Mi-e deja foarte clar că Firea nu știe cu ce se mănâncă administrația publică. Nici nu mai are sens să mai aștept următorii trei ani de mandat, ca să-mi fac o părere. Am remarcat însă e că nu toată lumea e de aceeași părere cu mine. Și m-am prins și de ce. Mulți pun botul la puzderia de concerte și alte răgălii de evenimente, organizate de primărie aproape în fiecare week-end, sub denumirea de „evenimente artistice”. Chestia asta e pe principiul: „distrează-i pe fraieri, că o să uite de probleme”.

Mă rog, dacă ar fi pe banii familiei Pandele nu aș avea probleme mari. M-am resemnat deja cu gândul că nu se va întâmpla nimic bun în oraș în următorii ani. Iar dacă fraierii pun botul la prosteala asta, nu au decât. Mă deranjează însă că toate chermezele astea sunt plătite tot din banii bucureștenilor. Și nu sunt deloc ieftine, o să vezi mai jos că am dreptate.

Firea dă de opt mai mulți bani pe spectacole și chestii religioase decât pentru învățământ

Datele publice ale Ministerului Finanțelor arată că în primul trimestru al acestui an, Primăria Capitalei a cheltuit vreo 20 de milioane de euro doar pe evenimente de genul ăsta. Vorbim aici de primul trimestru, adică doar banii cheltuiți de madam Firea & co. în primele trei luni ale anului.

Suma asta e uriașă, chiar dacă bugetul total al Primăria Capitalei pe 2017 este 1,1 miliarde de euro. Uite aici o sinteză cu toate cheltuielile primăriei pentru distracția bucureștenilor pe tot anul, din care poți afla că principalele instituții responsabile de „spectacole și voie bună” – Centrul de Creație, Artă și Tradiție (CREART), ARCUB și dubiosul „Centru pentru Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri” însumează peste 176 de milioane de lei. Adică aproape 40 de milioane de euro. Practic, Firea a alocat de opt ori mai mulți bani pentru spectacole și chestii religioase decât pentru învățământ. Iar din suma asta, aproape jumătate a fost cheltuită în primele trei luni ale anului. Frumos, elegant, cât de cât.

Cu alte cuvinte, prioritățile primăriței Firea s-au materializat, cel puțin până acum, în cu totul alte direcții: distracție pe cinste (din banii tăi și ai mei, că nu din buzunarul lui Pandele), luminițe de Paște, concursuri cu cele mai frumoase balcoane, și foarte, foarte mult bun gust .

Ultima ispravă în materie de chilomăneală a reprezentat-o concertul organizat de Ziua Europei, pe 9 mai, genul de aiureală în care Firea & co au băgat aproape jumătate de milion de euro în buzunarele unor dubioși.

Citeste mai multe pe vice.com

Awake
Awake
Loading...
Awake

Ultimele stiri

Monden2 ore inainte

Elena Udrea suprinsa in libertate, prin Bucuresti

Elena Udrea nu a apărut încă în spațiul public după ce a ajuns din Costa Rica, toată lumea așteptând să...

Sectorul 42 ore inainte

Record negativ pentru primarul Baluta din Sectorul 4

Consilierul PNL in consiliul local al Sectorului 4, Razvan Sava, atrage atentia intr-o postare pe Facebook ca primarul Daniel Baluta...

Bucuresti2 ore inainte

De ce e Bucurestiul plin de tantari? Pentru ca Primaria Gabrielei Firea a dat contractul unei batrane de 83 de ani!

După ce Libertatea a dezvăluit că Bucureştiul se confruntă cu o invazie de ţânţari fără precedent pentru că s-a ratat...

Monden2 ore inainte

Simona Halep ii cheama diseara pe bucuresteni pe Arena Nationala. Firea fuge disperata sa n-o fluiere lumea!

Simona Halep îşi dă astăzi întâlnire cu fanii, la Arena Naţională, pentru a le prezenta trofeul de la Wimbledon. Anul...

Bani2 ore inainte

Negoita s-a ridicat de la masa si l-a lasat pe Teodorovici cu gura cascata: Ne mintiti pe toti!

Scandal pe bani între primari și Guvern! Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a ieșit supărat de la discuțiile cu Eugen...

Bucuresti20 de ore inainte

Oamenii Moscovei ies la iveală. Cine-l susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei?

Planurile politice ale lui Nicușor Dan prin contur tot mai clar. După ce în mai și-a anunțat candidatura la Primăria...

Timp liber1 zi inainte

Avioane de luptă pe cerul Bucurestiului. Spectacol aviatic in week-end

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor...

Sanatate1 zi inainte

Tu bei apa de la robinet? Apa Nova a lansat noile platforme digitale cu informatii la minut

Apa Nova a lansat aplicația mobilă Apa Nova București și platforma web digitală complet refăcută www.apanovabucuresti.ro. Compania și-a propus să extindă și...

Actualitate1 zi inainte

Politia Capitalei, descinderi la fiul unui celebru interlop. A fost prins in flagrant!

Poliţia Capitalei a prins luni seara în flagrant doi bărbaţi, de 25 şi 45 de ani, care transportau zeci de...

Sectorul 31 zi inainte

De ce s-a umplut Bucurestiul de borduri triple? Explicatiile primarilor de sectoare

Primăria Sectorului 2 a început o amplă acțiune de dublare a bordurilor de la spațiile verzi de pe marile bulevarde....

Share Page

Close