bilete Ed Sheeran
Incaierare in Primaria Bucurestiului! Firea: Fac apel la Dragnea sa-l calmeze pe Mutu! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Politica

Incaierare in Primaria Bucurestiului! Firea: Fac apel la Dragnea sa-l calmeze pe Mutu!

Un consilier general PSD a cerut în timpul ședinței Consiliului General al Municipiului București revocarea din funcție a viceprimarului Aurelian Bădulescu, după ce PSD București i-a retras sprijinul, prin depunerea unui proiect de hotărâre în acest sens. Proiectul nu a fost introdus în cele din urmă pe ordinea de zi deoarece nu avea raport de specialitate semnat de aparatul de specialitate a primarului general. După anunțarea acestui proiect, ședința a fost suspendată și au existat discuții tensionate între viceprimarul Bădulescu și primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. Mai mult, Mutu ar fi aruncat cu o sticlă spre Bădulescu și l-ar fi împins, iar Gabriela Firea a făcut apel la Liviu Dragnea „să îl calmeze pe primarul Sectorului 6”. Concluzia lui Bădulescu – „pe românește, ne-am bătut”.
Consilierul general PSD Honorius Circa a cerut în timpul ședinței de Consiliu General retragerea sprijinului politic pentru viceprimarul Aurelian Bădulescu și revocarea din funcția de viceprimar, prin depunerea unui proiect de hotărâre în acest sens. Proiectul nu a fost introdus pe ordinea de zi deoarece nu avea raport de specialitate semnat de aparatul de specialitate a primarului general, Gabriela Firea. Honorius Circa a susținut însă că nu este necesar un raport de specialitate pentru revocarea viceprimarului.
Imediat ce Honorius Circa a anunțat că dorește revocarea lui Aurelian Bădulescu din funcția de viceprimar, s-a luat o pauză de aproximativ o oră.
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, prezent și el la ședință, și viceprimarul Aurelian Bădulescu s-au retras în biroul PSD din primărie, unde au existat discuții aprinse. Mai mult, Gabriel Firea a susținut că Gabriel Mutu a aruncat spre Bădulescu cu o sticlă cu apă, că l-a împins și că a fost chemată Poliția Locală.
Gabriela Firea a făcut apel la Liviu Dragnea „să îl calmeze” pe Gabriel Mutu, spunând că „politica nu se face cu pumnul”.
„Cât privește ședința care trebuia să înceapă la 11.00 și să fie în desfășurare și votate deja proiectele, așteptăm să se termine bătaia provocată de domnul Mutu. (…) Mi-a transmis Poliția Locală că domnul Mutu a ridicat vocea și că domnul Mutu a aruncat cu o sticlă cu apă, nu cu un pahar cu apă și l-a împins. Bineînțeles că domnul Bădulescu a ripostat. Fac apel la domnul Dragnea să îl calmeze pe domnul Mutu. Să îl trimită la treabă acolo la sectorul 6. Politica și administrația nu se fac cu pumnul. Dacă domnul Mutu nu a aflat, domnul Dragnea nu a aflat, poate se mai informează”, a declarat Gabriela Firea.
Firea a susținut că se dorește „decapitarea” viceprimarului Aurelian Bădulescu.
„Interesul e unul singur. Pentru faptul că Bădulescu m-a apărat în disputa politică cu domnul Dragnea, i s-a spus că îi va fi retrasă susținerea politică. Acum se dorește în forță decapitarea viceprimarului Bădulescu. Nu cred că e normal, iar tot acest spectacol îl oferim nu e în folosul cetățenilor. Domnul Mutu îi ține captivi pe consilierii generali ai PSD și nu le dă drumul până nu promit că vor vota susținerea înlăturării domnul Bădulescu. Îi ține sub amenințarea că vor pierde calitatea de consilier general”, a mai spus Firea.
 
Aurelian Bădulescu: Pe românește, ne-am bătut. M-a lovit cu o sticlă în față, am reacționat fără să mă temperez

La finalul ședinței CGMB, cei doi protagoniști au încercat să lămurească ce s-a întâmplat, având însă declarații contradictorii.

Viceprimarul Capitalei a declarat că, „pe românește”, s-a bătut cu primarul Gabriel Mutu, după ce acesta a aruncat în el cu o sticlă cu apă și l-a lovit în față.

Bădulescu susține că Mutu nu i-a permis accesul în ședința de miercuri a PSD Cestor 6, în care i-a fost retras sprijinul politic, că decizia nu este statutară și că astăzi acesta a încercat să facă presiuni asupra consilierilor generali, pentru a-l revoca.
 
Declarația lui Bădulescu:
  • „Trebuie reținut faptul că între consilierii noștri generali există un grup restrâns care susțin această cauză, motiv pentru care, îngrijorat de faptul că nu reușește să izbutească cu instrumentele pe care le-a avut în ședința PSD, dumnealui s-a gândit să vină și să facă presiune pe consilierii generali astfel încât aceștia să semneze inițiativa depusă la CGMB azi (pentru revocarea sa din funcția de viceprimar – n.r.).
  • Deși li s-a explicat și telefonic că nu este statutar și conform legii 215, dumnealui a avut acea intervenție atipică, care a denotat de fapt disperarea unui președinte de organizație ce înțelege să depășească orice limită democratică în asfel de situații. În interiorul camerei de grup, acesta a început să facă presiuni asupra consilierilor generali, arătându-le acea hotărâre, goală de rezultat.
  • În fața de lipsei de argumente juridice, în contradictoriu cu mine pe elemente de drept, acesta a înțeles să arunce asupra mea cu o sticlă plină cu apă, lovindu-mă în zona feței, moment în care a trebuit să reacționez, în sensul în care am reacționat fără să mă temperez, în sensul că m-am apărat.
  • Acolo a ieșit o încrâncenare din care fiecare a înțeles ce a înțeles.
  • Nu vreau să-l fac de râs pe domnul președinte al organizației municipale, interimar pe București, dar asta a făcut.
  • L-am rugat să depășim ziua de azi, să analizăm împreună statutul, să nu ne facem de râs, dar a continuat.
  • Ne-am bătut, pe românește da”.
Gabriel Mutu neagă: Se vede pe fața noastră că ne-am bătut?
 
Primarul Sectorului 6 neagă însă, susținând că a fost doar „o discuție mai aprinsă”.
 
Declarația lui Mutu:
 
  • „Se vede pe fața noastră că ne-am bătut?
  • Am discutat în sala grupului PSD. A fost o discuție mai aprinsă. Discuția a fost legată de hotărârea adoptată în Comitetul executiv la nivelul Bucureștiului. Dânsul a spus mai multe lucruri, eu am răspuns”.
  • Consilierii generali au fost informați cu privire la prevederile legale. Aceasta nu este o excludere din partid, ci retragerea sprijinului politic și revocarea din functia de viceprimar al Capital. Dânsul rămâne consilier general”.

În cele din urmă, proiectul privind revocarea lui Aurelian Bădulescu din funcția de viceprimar nu a fost introdus pe ordinea suplimentară a ședinței CGMB pe motiv că nu s-au respectat procedurile de înregistrare și pentru că nu are raport de specialitate.

Comitetul Executiv al PSD Bucureşti a decis miercuri retragerea sprijinului politic pentru viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

„Decizia este obligatorie pentru toţi consilierii generali ai PSD şi va fi pusă în aplicare, în conformitate cu prevederile legale, prin introducerea pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, de către liderul grupului, domnul Honorius Circa. Facem menţiunea că domnul Aurelian Bădulescu a fost invitat la această şedinţă, pentru a-şi susţine punctul de vedere, dar nu s-a prezentat, iar acest lucru a fost sesizat de către toţi membrii Comitetului Executiv prezenţi. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, existând doar 5 abţineri”, a anunțat miercuri Gabriel Mutu, președinte PSD București.

 

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Bani17 ore inainte

Firea se plange ca Bucurestiul nu mai are bani! ”Ministerul Finantelor nu ne mai da nici jumatate”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marți, în cadrul ședinței Consiliului General al Bucureştiului, că în acest an, Primăriei i-a...

Politica19 ore inainte

Firea anunta cu nonsalanta ca s-a impacat cu Dragnea: Bucurestiul traieste vremuri de restriste!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că Primăria Capitalei este într-o situația financiară extrem de dificilă și ”trăim...

Actualitate22 de ore inainte

Mai multe cartiere din Bucuresti raman astazi fara curent electric

Alimentarea cu energie electrică va întreruptă temporar, marţi, în anumite zone din Bucureşti şi judeţele judeţele Ilfov şi Giurgiu, ca...

Transport22 de ore inainte

Tragedie la metrou: O femeie a murit!

O nouă scenă șocantă a avut loc luni seară la metroul din Bucuresti. O femeie în vârstă de 60 de...

Sectorul 422 de ore inainte

VIDEO-Bordura tripla din Bucuresti a ajuns obiectiv turistic: Asa se fura banii publici!

Celebra bordura tripla din Sectorul 4 a ajuns viral pe internet, tot mai multi oameni fotografiindu-se cu ea ca exemplu...

Bucuresti2 zile inainte

Ponta: Firea nu vine in Pro Romania! Sa faca ceva cu Bucurestiul, ca ne sufocam toti!

Liderul Pro România, Victor Ponta, ține că nege zvonurile care au circulat în lumea politică și arată că primarul Capitalei,...

Transport2 zile inainte

FOTO-Cum va arata noua gara de langa Aeroportul Otopeni: Planul B pentru Euro 2020

În contextul în care nu este sigur că linia ferată care va asigura legătura directă între aerogara de la Otopeni...

Bucuresti2 zile inainte

PSD-isti alungati de credinciosii din Bucuresti, dupa ce au venit cu spaga electorala la biserica!

Un grup de reprezentanti ai PSD a fost alungat, duminica, din fata bisericii Sfantul Elefterie din Bucuresti chiar de catre...

Actualitate2 zile inainte

VIDEO-Liviu Dragnea, ironizat in hohotele spectatorilor de actorii Teatrului de Comedie

Actorii Teatrului de Comedie din Bucuresti au ironizat momentul in care Liviu Dragnea si-a pierdut controlul in timpul mitingului de...

Politica2 zile inainte

Sondaj CURS: Daca maine ar avea loc alegeri, PSD ar castiga Bucurestiul!

Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a dat publicității datele privind celui nou sondaj de tip OMNIBUS în...

Share Page

Close