Comorile Egiptului
Inspectorii DSP Bucuresti S-AU CRUCIT cand au vazut cate nereguli sunt la Spitalul CF 2! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
 Comorile Egiptului

Bucuresti

Inspectorii DSP Bucuresti S-AU CRUCIT cand au vazut cate nereguli sunt la Spitalul CF 2!

Ancheta inspectorilor sanitari arată „clar existenţa unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale” în cazul pacientei care se află în stare gravă după o transfuzie de sânge făcută la spitalul CF2, a comunicat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

„Ancheta inspectorilor sanitari arată clar existenţa unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale. Există semne paraclinice evidente care indică un diagnostic de hemoliză severă în urma administrării unei unităţi de sânge dintr-o grupă greşită. Cu toate acestea, din documente nu poate fi confirmată hemoliza severă pentru că nu a fost efectuat testul COOMBS, nefiind trimisă o probă la Centrul de Transfuzii Sanguine al Municipiului Bucureşti”, se spune în comunicatul ministerului.

Inspectorii sanitari au mai probat faptul că unitatea de transfuzii a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare şi că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operaţii, iar registrele şi evidenţele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete.

În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei, conform Mediafax.

Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii – în termen de 15 zile – având în vedere că deficienţele de dotare sunt minore, iar restul de măsuri ce trebuie luate se referă la procedurile interne. La expirarea termenului de 15 zile, inspectorii sanitari vor efectua o nouă verificare a UTS.

În ceea ce priveşte măsurile de sancţionare a personalului, procedurile sunt în continuare în derulare.

În comunicatul MS se aminteşte că în 26 iulie o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti. Diagnosticul la internare al acesteia a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. şi că în timpul operaţiei a existat „o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operaţia Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie”.

„Documentele puse la dispoziţia inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv şi etichetată cu numele pacientei de 39 de ani – transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti – care are grupa de sânge O I pozitiv. Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deşi grupa acesteia de sânge este O I pozitiv”, se menţionează în comunicat.

La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie, iar pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii.

 Comorile Egiptului
 Comorile Egiptului
Loading...

„Pacienta era conştientă la acel moment şi a indicat ea însăşi faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi şi ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei”, se mai spune în comunicatul MS.

  •  
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
 Comorile Egiptului

Ultimele stiri

Politica1 minut inainte

Firea nu mai are pic de rusine! A facut plangere penala site-ului bucurestiul.ro si acum tipa in gura mare ca nu se face politica cu plangeri penale!

Gabriela Firea este de departe politicianul cu cele mai multe plangeri penale la activ. Atat la nivel declarativ cat si...

Actualitate6 ore inainte

VIDEO-Bucati de tencuiala prabusite pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Bucuresti!

Bucăţi de tencuială s-au desprins şi au căzut pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Capitală. S-a întâmplat în...

Timp liber9 ore inainte

Snoop Dogg concerteaza la Bucuresti! Biletele incep de la 179 de lei

Rapperul Snoop Dogg va susţine, pe 29 august, un concert la Arenele Romane din Bucureşti, potrivit Phoenix Entertainment, scrie News.ro....

Politica10 ore inainte

Gabriela Firea: Votul romanilor este sfant!

Votul românilor este ”sfânt” și nu trebuie răsturnat prin plângeri penale, a susținut vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, referindu-se la avertismentul...

Actualitate10 ore inainte

Aude si Firea? Aproape 65% dintre bucuresteni sunt nemultumiti de curatenia de pe strazi!

Peste două treimi dintre bucureşteni sunt nemultumiţi de curăţenia oraşului în care locuiesc, arată datele publicate luni de Eurostat pe...

Actualitate13 ore inainte

Mesajul sefului ANPC pentru bucuresteni, dupa ce un copil a murit: Asigurati-va ca poarta manusi curate!

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, atrage atenţia asupra produselor fast-food şi îi sfătuieşte pe...

Share Page

Close