Ramai alaturi de noi

Bani

Licitatie RECORD lansata de CFR: Va schimba fata Bucurestiului!

CFR a lansat licitaţia pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, obiectul contractului fiind construcția a 3 km de cale ferată și a unui viaduct de 1,5 km peste DN1. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 martie și sunt șanse minime ca trenurile să poată circula în iunie 2020 când Capitala va găzdui patru meciuri de la Euro.

Depunerea ofertelor are termen limită 25 martie, dacă această dată nu va fi prelungită. Ulterior, până la semnarea contractului propriu zis mai e cale lungă: ofertele vor trebui evaluate, va urma un anunț de atribuire și perioada de contestații.

Chiar și în scenariul cel mai optimist – în care data de depunere nu va fi schimbată, evaluarea ofertelor va fi făcut într-un termen record și niciun participant nu va contesta rezultatul licitației – semnarea contractului ar putea veni abia în mai 2019. Cum termenele contractuale presupun două luni proiectare și 12 luni execuție, trenul Gara de Nord – Aeroportul Otopeni ar putea fi gata abia din iulie-august 2020, adică prea târziu pentru Euro 2020.

Ce spune CFR:

Valoarea totală estimată a contractului este de 420.113.085 lei fără TVA, din care 402.711.085 lei pentru execuţia lucrărilor şi 17.402.000 lei fără TVA pentru servicii de proiectare, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune şi Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.

Obiectul contractului cuprinde construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km, un viaduct de 1,52 km care traversează DN1, 3 podete, instalaţie de centralizare electronică şi o statie de călători la terminalul T1.

Durata contractului este de 14 luni, din care două luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie, la care se adaugă 60 de luni perioadă de garanţie. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 martie.2019, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.

Ultimele stiri

Transport6 minute inainte

O masina a luat foc, apoi a explodat in centrul Bucurestiului

O mașină a explodat în mers, marți, pe Bd. Lascăr Catargiu, din Capitală. Mașina transporta un compresor de aer care...

Sectorul 22 ore inainte

Revolutie in Sectorul 2: Primaria renunta la promisiunile guvernului si anunta ca ia pe cont propriu modernizarea stadionului Dinamo

Stadionul lui Dinamo e singurul din Capitală care nu va fi gata la timp pentru EURO 2020. Mai mult, există...

Actualitate8 ore inainte

Si tarziu si prost! Ciotul de autostrada din A3 incepe sa aiba denivelari

Autostrada Urbană, inaugurată în urmă cu două luni, a fost proiectată și construită de Asocierea Aktor – EuroContruct Trading 98...

Bani10 ore inainte

Mutu o da pe Firea la o parte și anunta salvarea Bucurestiului!

Organizația PSD București a decis, luni seară, să susțină în CGMB înființarea unei noi societăți care să rezolve problema reorganizării...

Politica10 ore inainte

”Democratia” in PSD Bucuresti: Cine nu face asta va fi dat afara pe loc!

Președintele PSD București, Gabriel Mutu, a declarat luni pentru ȘTIRIPESURSE.RO că organizația social-democrată din Capitală a ales, cu majoritate de...

Transport23 de ore inainte

Ati mai auzit asta cumva? Directorul Metrorex da asigurari ca Magistrala 5 va fi gata anul acesta!

Promitea să fie cea mai mare realizare a Metrorex după Revoluţie, iar mii de bucureştenii aşteptau, plini de speranţă, să...

Politica1 zi inainte

Codrin Stefanescu anunta Jihadul in PSD Bucuresti si-l asmute pe Mutu la Badulescu si Firea

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat luni, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că susține decizia liderului PSD București, Gabriel Mutu, de...

Bucuresti1 zi inainte

”Vor sa anuleze probele!”. Mesaj alarmant al procurorului de caz in dosarul violentelor din 10 august!

Presiunile in Dosarul 10 August sunt atat de mari incat procurorul militar Bogdan Pirlog a simtit nevoia sa iasa in...

Transport1 zi inainte

Mesajul STB pentru toti pensionarii care vor sa circule gratis in Bucuresti

Pensionarii bucureşteni vor circula în continuare gratuit pe toate mijloacele de transport în comun de suprafaţă din Capitală, dar numai...

Transport1 zi inainte

Un tanar sofer baut si drogat a omorat un barbat de 29 de ani! Politistii l-au prins dupa ce l-au urmarit prin Bucuresti

Inconștiența la volan a mai făcut o victimă. Un tânăr băut și drogat a urcat într-o mașină și a produs...

Share Page

Close