bilete Ed Sheeran
Lista bucurestenilor care nu mai au voie sa se debranseze de la RADET – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bucuresti

Lista bucurestenilor care nu mai au voie sa se debranseze de la RADET

Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi un studiu care stabilește zonele unitare de alimentare cu energie termică din oraș. Acestea sunt aproape tote zonele unde există rețea RADET. Potrivit Legii energiei termice și a prevederilor conexe, debranșarea de la sistem în aceste zone este interzisa.
HotNews.ro a încercată să obțină un punct de vedere de la Primărie legat de efectele acestui proiect dar până la această oră nu a primit un răspuns. Această măsură vine în condițiile în care sistemul de încălzire centralizată este practic pe butuci.
Potrivit Legii 325/2006, “Legea serviciului public de alimentare cu energie termică” – zona unitară de încălzire reprezintă arealul geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire (art 5).
Conf. art. 250, alin. a) din ord. ANRSC nr. 91/2007, în interiorul zonelor unitare alimentate din RADET, aprobate de autoritatea locală, nu se vor aproba debranşări de la RADET, potrivit proiectului de hotărâre adoptat.

”În proximitatea magistralelor RADET nu se mai pot aproba debranșări. În același timp acolo unde se construiesc noi ansambluri rezidențiale, vor fi obligați să se branșeze la RADET. Ca principiu este corect, noi liberalii cerem de 2 ani aprobarea acestui proiect. Nu poți să un sistem eficient, cu costuri previzibile dacă schimbi de fiecare dată numărul de consumatori, dacă pe o scară de bloc jumătate au centrală. Proiectul este însă puțin excesiv și eu l-aș modifica, în zonele unde sunt probleme cu furnizarea agentului termic să nu fie interzisă debranșarea”, a explicat Cătălin Deaconescu, consilier PNL, pentru HotNews.ro.

Pe lângă prevederile legale menționate în proiectul de hotărâre adoptat de Consiliul General, în luna iulie 2018, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, care prevede interzice debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire în zonele declarate unitare de autoritățile locale.

Acesta însă nu a fost promulgat de Preşedintele Klaus Iohannis și trimis la reexaminare. Acesta spune că legea redefineşte conceptul de „condominiu” ca reprezentând un „sistem de încălzire având la bază o singură soluţie tehnică de încălzire”.

„Considerăm că o astfel de formulare restrânge dreptul consumatorilor de a-şi alege produsele şi serviciile în acord cu propria voinţă şi nevoile acestora. Textul normativ poate conduce inclusiv la ideea instituirii unei interdicţii indirecte a debranşării de la sistemul centralizat pentru utilizatorii din condominii, nesocotind regulile comerţului liber şi economiei de piaţă, prin instituirea unui monopol al sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică”, se arată în solicitarea de reexaminare.

Şeful statului afirmă că legea instituie pentru autorităţile administraţiei publice locale o competenţă exclusivă în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale care compun sistemul de utilitate publică respectiv.

El susţine că aceste norme permit interpretarea că soluţia legislativă ar impune locuitorilor din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale să utilizeze doar anumite soluţii aferente energiei termice, stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, ceea ce ar echivala cu o restricţionare a accesului la soluţii alternative pe care utilizatorii le pot considera mai eficiente.

„Prin restricţionarea unor anumite soluţii aferente energiei termice se pot crea premisele descurajării concurenţei pe piaţa energiei termice şi a soluţiilor alternative, creându-se astfel o situaţie de poziţie dominantă a societăţilor care oferă energie termică în sistem centralizat, cu consecinţa lipsirii beneficiarilor de posibilitatea de a alege soluţia cea mai eficientă pentru nevoile lor”, se menţionează în cererea de reexaminare adresată Parlamentului.

În plus, şeful statului spune că aceste prevederi creează şi premisele încălcării art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, potrivit căruia: „Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa”.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Politica9 ore inainte

Firea isi anunta sfarsitul: Voi fi la ghilotina lui Dragnea, dar asta este!

Gabriela Firea a declarat, vineri, că își așteaptă „sentința” la Comitetul Executiv PSD și că nu vor fi surprize în...

Bucuresti9 ore inainte

Detalii socante despre tanarul de 18 ani gasit mort la metrou! Ce a vrut sa faca?

Tragedie cu multe semne de întrebare în subteran, joi seară, în Capitală, potrivit stirileprotv.ro. Un băiat în vârstă de 18 ani,...

Actualitate10 ore inainte

Meteorologii anunta ninsori weekend-ul acesta in Bucuresti

Vremea în Capitală va deveni rece în acest sfârșit de săptămână, cu temperaturi maxime de 2-3 grade și cu o...

Sectorul 410 ore inainte

Procesul Colectiv: Judecatorul a trimis jandarmii dupa primarul Sectorului 4

9 dintre supravieţuitorii tragediei Colectiv au fost aduşi de jandarmi în faţa instanţei. Fuseseră citaţi să dea declaraţii ca martori,...

Timp liber14 ore inainte

Primaria Sectorului 1: De Centenar, inima Bucovinei reunite bate la București, în inima Țării Mamă!

Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1, organizează, în perioada 23-25 noiembrie 2018, în Piața George Enescu, un...

Politica14 ore inainte

Pe cine propune PNL pentru a o inlocui pe Gabriela Firea la Primaria Capitalei

Cel puțin patru liberali și-au depus până la această oră dosarele în competiția internă din PNL pentru desemnarea drept candidat...

Imobiliare14 ore inainte

Premiera in Bucuresti: Bloc construit ilegat pe spatiul verde, demolat!

Un bloc de patru etaje ridicat ilegal pe un spațiu verde de pe Intrarea Giurgiului 23, Sector 5, este demolat...

Bucuresti15 ore inainte

Cadavru descoperit in statia de metrou, in aceasta dimineata

Cadavrul unei persoane a fost găsit, joi seara, în tinelul stației de metrou Pantelimon. Criminaliștii au deschis o anchetă în...

Sport1 zi inainte

Noi acuzatii grave la adresa Gabrielei Firea: A lăsat Arena să se degradeze, apoi a reparat-o cu 6 milioane de euro!

Radu Petrescu, președintele Consiliului de Administrație al grupului de firme UTI, a trimis o scrisoare deschisă către primarul Bucureștiului, Gabriela Firea,...

Sanatate1 zi inainte

Ideea unui medic rezident din Bucuresti care va ajuta mii de pacienti

Un sistem digital care permite monitorizarea şi raportarea, în timp real, a numărului de paturi libere din cadrul Spitalului Clinic...

Share Page

Close