bilete Ed Sheeran
Mercedes contesta licitatia prin care Primaria Capitalei cumpara autobuze turcesti – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Transport

Mercedes contesta licitatia prin care Primaria Capitalei cumpara autobuze turcesti

Mercedes – Benz România şi turcii de la Karsan contestă câştigarea de către turcii de la Otokar a licitaţiei Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze, potrivit datelor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Şi primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că rezultatul licitaţiei este contestat, scrie Economica.net.

„Cât priveşte licitaţia pentru cele 400 de autobuze, comisia de licitaţie şi-a încheiat activitatea, a declarat un câştigător, ceilalţi participanţi au depus contestaţii. Suntem în această perioadă legală de soluţionare a contestaţiilor. Sperăm să se finalizezea cât mai curând această procedură şi să semnăm contractul”, a declarat marţi edilul Capitalei.

Reprezentanţii Primăriei au precizat pentru ECONOMICA.NET că doi ofertanţi au trimis notificări prealabile de contestaţie.

„După comunicarea rezultatului procedurii transmisă în data de 19.02.2018, doi operatori economici au formulat notificări prealabile în data de 28.02.2018 şi respectiv 01.03.2018. PMB a transmis celor doi ofertanţi punctele de vedere la Notificarile prealabile în data de 05.03.2018 şi respectiv 06.03.2018”, au menţionat reprezentanţii PMB.

Miercuri, 14 martie, au fost înregistrate la CNSC contestaţiile depuse de Mercedes – Benz România şi turcii de la Karsan (document ataşat). Astfel se lungeşte procedura de achiziţie a celor 400 de autobuze.

Dacă CNSC va da o soluţie favorabilă pentru una dintre cele două firme, atunci municipalitatea va putea ataca decizia la Curtea de Apel Bucureşti sau va putea să reevalueze oferta firmei respective.

Şi în cazul în care CNSC va respinge contestaţiile ambelor firme, acestea se vor putea adresa ulterior Curţii de Apel Bucureşti.

Primarul general Gabriela Firea a anunţat pe 19 februarie că turcii de la Otokar au câştigat licitaţia organizată de către Primăria Municipiului Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze. Valoarea contractului este de circa 100 de milioane de euro, mai spunea atunci Firea, care anunţa că urma o perioadă în care agenţii economici pot contesta rezultatul licitaţiei.

Primăria Bucureşti a primit patru oferte în cadrul licitaţiei privind achiziţionarea a 400 de autobuze urbane Euro 6 pentru transportul public în Capitală.

Cele patru oferte au fost depuse de:

– KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S
– MAN TRUCK&BUS AG
– MERCEDES BENZ ROMANIA SRL
– OTOKAR EUROPE

Conform caietului de sarcini, cele 400 de autobuze trebuie să aibă podea total coborâtă, 320 dintre acestea fiind din gama de 12 metri lungime, având trei uşi duble, 50 de autobuze din gama de 10 metri lungime, cu două uşi duble şi 30 de autobuze din gama de 18 metri cu patru uşi duble.

Noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, un sistem wi-fi de conectare gratuită şi sisteme de informare a călătorilor. Noile autobuze vor beneficia şi de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum rampă mecanică pentru persoanele care se deplasează cu cărucior şi difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

O altă facilitate importantă pe care o vor avea noile mijloace de transport în comun va fi un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituţiile de intervenţie, Salvare, Pompieri, Jandarmerie, pentru un timp de reacţie foarte scurt în cazul unor incidente, dar şi comunicarea cu dispeceratul pentru transmiterea datelor legate de comerţul electronic de titluri de călătorie.

Autobuzele vor fi dotate şi cu sisteme de supraveghere video.

Mijloacele de transport în comun trebuie să fie fabricate de acelaşi producător, trebuie să fie omologate de către Registrul Auto Român, iar ofertantul trebuie să pună la dispoziţie poliţa RCA pentru toate, valabilă cel puţin şase luni.

Sursa: Economica.net

 

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Transport5 ore inainte

Lider sindical Metrorex: 2000 de oameni care circula cu metroul pot fi oricand in pericol

De la una din noile garnituri de metrou CAF a sărit recent bieleta când trenul se afla în staţie, însă...

Actualitate6 ore inainte

Primaria Capitalei: A inceput marea asfaltare in Bucuresti

Primăria Municipiului București (PMB) anunță începerea lucrărilor de reparații ale principalelor artere din Capitală, printre care și cele din zona...

Sanatate6 ore inainte

Olivia Steer, sotia lui Andi Moisescu, umilita punct cu punct, cu argumente, de medicul Mihai Craiu

Invitați în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV, Olivia Steer și medicul pediatru Mihai Craiu și-au prezentat argumentele...

Transport6 ore inainte

Ministrul Transporturilor trimite corpul de control la Metrorex, dupa ce sindicalistii au semnalat mai multe probleme

Corpul de control al ministrului Transporturilor va efectua o verificare la compania Metrorex, pentru a analiza sesizările venite din partea...

Actualitate6 ore inainte

”Padurea de maine” – amplu proiect de impadurire in sase judete

Vor fi împădurite 13 terenuri forestiere din șase județe, cu o suprafață totală de aproape 50 de hectare. Peste 160.000 de...

Bucuresti19 ore inainte

Descinderi masive la evazionistii din Bucuresti, joi dimineata!

Aproape 200 de percheziţii au loc joi dimineaţă în 19 judeţe şi în Capitală, la persoane bănuite că ar fi...

Bani19 ore inainte

Sistemul parcarilor din Bucuresti se schimba din temelii. Doar noaptea mai e gratis!

Primăria București a pus în dezbatere publică un proiect privind utilizarea parcărilor publice din Capitală. Autoritățile propun ca locurile de...

Actualitate1 zi inainte

Primaria Bucurestiului, dupa o iarna plina de avarii: Distribuţia apei calde, de la RADET către populaţie, nu este afectată…

Primăria Capitalei susţine că procesul de furnizare a apei calde se desfăşoară normal, fără a fi pus în pericol de...

Bucuresti1 zi inainte

Atentie la portofele: Bancnote false circula prin Bucuresti

Mai multe persoane din Bucuresti care au conexiuni in lumea interlopa a Capitalei si care au detinut o cantitate insemnata...

Bani1 zi inainte

Romania este aproape de cateva investitii uriase din zona Golfului

România este din ce în ce mai des ținta investitorilor din Emiratele Arabe Unite. Un exemplu în acest sens este recenta...

Share Page

Close