bilete Ed Sheeran
Peste 30.000 de locuinte scoase la vanzare! Incepe prima editie internationala a Targului Imobiliar – tIMOn! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Imobiliare

Peste 30.000 de locuinte scoase la vanzare! Incepe prima editie internationala a Targului Imobiliar – tIMOn!

Târgul Imobiliar Naţional – tIMOn – se va desfăşura în perioada 25-28 mai 2017, la Arena Naţională (intrarea VIP dinspre strada Maior Coravu), între orele 10.00 şi 20.00, se arată într-un comunicat transmis miercuri de organizatori.

„Apă plată pe viaţă, excursii de 5 stele la Malta, TVA cadou – acestea sunt câteva dintre ofertele care îi aşteaptă pe vizitatorii tIMOn, unde sunt listate 300 de ansambluri rezidenţiale cu peste 30.000 de unităţi locative. Exclusivă la tIMOn este participarea MD Properties Dubai, cea mai mare agenţie imobiliară din Qatar. Oferta internă este completată de câteva mii de proprietăţi în UK, Scoţia, Bulgaria, Spania şi Arabia Saudită”, arată organizatorii.

Preţurile unităţilor afişate la tIMOn oscilează între 19.000 şi 3.000.000 de euro. Cei mai mari dezvoltatori prezenţi sunt GVI Town by Gindi, Nusco, GranVia, Zaccaria, Prohill, Hercesa, precum şi agenţiile cu cele mai mari portofolii – Coldwell Banker şi Imoteca Residential Experts.

Organizatorii precizează că la ediţia din acest an se înregistrează „cel mai mare număr de locuinţe noi înregistrat de un târg imobiliar vreodată în România”.

„A XXXII-a ediţie tIMOn are o tentă de internaţionalizare. Suntem bucuroşi că am reuşit să reunim atât cei mai mari dezvoltatori din România, cât şi dezvoltatori internaţionali. Piaţa românească a atras tot mai mulţi investitori, dar de acum înainte considerăm că şi românii vor fi interesaţi de investiţii în afara ţării, aşadar ofertele internaţionale sunt binevenite”, a declarat Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn.

Printre cele mai spectaculoase promoţii desfăşurate în perioada târgului se numără o excursie de 5 stele oferită de Valetta Residence în oraşul Valetta, capitala Maltei. Vizitatorii care îşi rezervă un apartament în ansamblu se înscriu automat în tombolă pentru un sejur de 7 zile pentru două persoane. Pentru iubitorii de linişte, Flamingo Park Corbeanca le oferă o piscină cadou celor care se mută împreună cu 4 prieteni. Mai mulţi expozanţi din târg au decis să ofere drept discount pentru perioada târgului valoarea cotei aferente de TVA, ofertele acestora rezultând într-un discount între 5% şi 19%. Oferta se regăseşte la Flamingo Park Corbeanca şi North One by Heritage Estates. De asemenea, la casele din Shine Residence Corbeanca primii cumpărători ai acestui ansamblu proaspăt lansat la târg vor avea 15.000 de euro reducere, cu 7% la GVI Town dacă aleg parter sau ultimul etaj. Locurile de parcare şi/sau boxele incluse în preţ sunt oferte valabile pentru 20% dintre expozanţii târgului, iar cumpărătorii Joya Residence primesc cadou vouchere de 2.000 de euro de la Mobexpert.

Agenţia MDProperties Dubai, cea mai mare agenţie din Qatar, va prezenţa un ansamblu rezidenţial de 92 de vile, fiecare cu o suprafaţă de 850 mp, 5 dormitoare şi 5 băi, grădină privată, lift şi piscină. Ansamblul se construieşte în cartierul Al Waab, aproape de Ramada Plaza, şi fiecare dintre case va depăşi preţul de 3 milioane de euro. MD Properties vine la tIMOn cu un portofoliu impresionant, incluzând locuinţe atât în Arabia Saudită cât şi în Europa, în special Anglia. MD Properties este cea mai mare agenţie imobiliară din Qatar, fondată în 2010 şi specializată atât în brokeraj, cât şi în property&asset management, consultanţă şi servicii conexe.

La rândul său, Imoteca The Residential Experts a creat un serviciu complex, dedicat exclusiv expaţilor. MD Properties oferă, de asemenea, servicii de relocare, în cazul în care există vizitatori ai târgului care vor să se mute în Dubai.

„România este o ţară fascinantă, surprinzătoare, plină de contraste şi de frumuseţi ascunse. Uneori poate fi derutant şi frustrant, în special dacă e vorba de celebra birocraţie. Sunt oferte multiple de locuinţe, de şcoli şi de locuri de relaxare, dar e greu pentru cineva din altă ţară să aleagă. Ştiu prea bine, chiar eu am fost în situaţia aceasta. De aceea, Imoteca vine la această prima ediţie internaţională timon cu serviciul Well Come Expats: un serviciu complet şi complex, care oferă expaţilor asistentă completă şi personalizată atât pentru alegerea locuinţei, cât şi pentru şcoli, grădiniţe, bone şi menajere, locuri de petrecere a timpului liber sau cabinete medicale. În plus, consultanţii Imoteca sunt alături de expaţi explicând obiceiuri, practici locale,istorie şi cultură românească şi punându-le la dispoziţie chiar şi un helpline permanent”, a declarat Rafaela Nebreda, reprezentatul Imoteca.

În premieră la un târg imobiliar, organizatorii au reusit să facă o ofertă comună tuturor vizitatorilor târgului: cei care îşi achiziţionează o locuinţă în perioada târgului primesc de la fiecare dezvoltator în parte cel mai performant filtru de apă al companiei Aquaphor, de montat în locuinţa aleasă. Costurile achiziţiei de apă plată îmbuteliată, care în 35 de ani ajung la 20.000 de euro, sunt echivalente cu preţul unei garsoniere într-un cartier periferic.

În fine, organizaţia EFdeN susţine cursuri gratuite de sustenabilitate: cum să-ţi alegi o casă cu costuri zero la întreţinere. Voluntarii din cadrul programului EFdeN vor fi prezenţi exclusiv la tIMOn, unde vor susţine două cursuri pe zi – unul de la ora 12.00 şi altul de la ora 17.00, la care pot participa gratuit toţi vizitatorii târgului. Oamenii vor învăţa la ce trebuie să fie atenţi şi ce întrebări trebuie să pună astfel încât locuinţa pe care o cumpără să aibă costuri de întreţinere zero sau cât mai aproape de zero. EFdeN este o echipă interdisciplinară cu peste 70 de tineri, studenţi la arhitectură, inginerie, comunicare sau management. În prezent, locuinţa EFdeN este Primul Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort din România şi poate fi vizitată la Bucureşti.

Pretul unui bilet de intrare la Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn – este de 10 lei, dar vizitatorii pot downloada invitaţii gratuite de pe site-ul www.timon.ro.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Opinii13 ore inainte

Orban: Carmen Dan refuză să facă următorii paşi pentru aderarea la Spaţiul Schengen!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, critică prestaţia din Parlamentul European a miniştrilor de Interne şi Justiţiei, Carmen Dan, respectiv Tudorel Toader,...

Imobiliare13 ore inainte

Scandalul Cathedral Plaza din Bucuresti se muta in Pitesti. Agentia de mediu se transforma in Agentia de mall!

Ecologismul și protecția mediului au luat amploare în ultimii ani și au devenit activitatea de căpătâi a multor persoane sau...

Bani19 ore inainte

Aici era marea problema a Bucurestiului! Compania infiintata de Firea din bani publici isi deschide punct de lucru in Giurgiu

Acţionarii Companiei Municipale Energetica, una dintre cele 22 de companii municipale înfiinţate de Primăria Municipiului Bucureşti, au decis divizarea parţială...

Opinii19 ore inainte

”Este o bătaie de joc la adresa bucureștenilor!”. Nicusor Dan da in judecata RADET

Deputatul Nicușor Dan anunță că va da RADET în judecată pentru că refuză să comunice informații referitoare la avariile la...

Bani19 ore inainte

Mii de familii din Voluntari s-au trezit peste noapte cu facturile la gaz umflate cu peste 60%!

Mii de oameni din Ilfov reclamă că au primit facturi la gaze cu tarife mai mari cu 60 la sută...

Sectorul 219 ore inainte

Descinderi masive in Bucuresti la o grupare de hoti

Poliţia Capitalei efectuează mierucuri dimineaţa mai multe percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la membrii unei grupări care a dat o...

Bucuresti19 ore inainte

Bucurestiul devine tot mai periculos: Batrana batuta si talharita in scara blocului!

Trei tineri care au tâlhărit o femeie de 80 de ani în scara unui bloc din Bucureşti au fost reţinuţi....

Actualitate22 de ore inainte

Otokarele Gabrielei Firea cad pe capete! Calatori blocati aproape de Academia Militara

Mai mulți călători de pe linia 137 au rămas marți, la orele prânzului, în vecinătatea Academiei Militare, blocați într-unul dintre...

Transport22 de ore inainte

FOTO-Accident cu doi morti in Bucuresti! O masina de Teleorman a lovit in plin un autobuz!

Teribil accident de circulație, soldat cu doi morți, în București. Un autobuz RATB a intrat în coliziune cu un autoturism,...

Bani2 zile inainte

Tribunalul Bucuresti il obliga pe Ludovic Orban sa plateasca 20.000 de lei unui cunoscut PSD-ist

Tribunalul București a decis că liderul PNL Ludovic Orban trebuie să plătească daune morale în valoare de 20.000 de lei...

Share Page

Close