bilete Ed Sheeran
Primaria Sectorului 4 anunta investitii de 35 de milioane in modernizarea Big Berceni – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Sectorul 4

Primaria Sectorului 4 anunta investitii de 35 de milioane in modernizarea Big Berceni

După zeci de ani în care construcțiile provizorii au transformat vechea piață de legume și fructe Big Berceni, într-un bazar fără o arhitectură coerentă, Primăria Sectorului 4 a finalizat proiectul care vizează modernizarea, extinderea și desființarea parțială a construcțiilor din Ansamblul Piața Agroalimentară Berceni-Sudului, precum și procedurile legale pentru execuția acestuia.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat într-o conferință de presă organizată la sediul primăriei, că a dat deja ordinul de începere a lucrărilor și a anunțat că acestea vor fi demarate efectiv pe 28 octombrie a.c., după ce constructorul va lua toate măsurile de organizare a șantierului.

Lucrările vor costa 35.609.422, 91 de lei, fără TVA și, potrivit edilului Sectorului 4, se vor încheia în luna noiembrie a anului viitor.

”În 2016, ca medic, spuneam că întreaga zonă ce definește magazinul Big, împreună cu piața arată ca o tumoră. Mă bucur că acum pot spune că Piața Sudului – alături de alte proiecte importante din Sectorul 4, precum marile bulevarde, sau parteneriatul cu UMF -, întărește punctele de dezvoltare pe care ne-am dorit să le atingem. Locul respectiv a fost întâi piață, s-au adăugat construcții de tot felul, iar acum va deveni una din cele mai moderne piețe din România. Am discutat și le-am solicitat comercianților să se îndrepte către alte locații pe care le-am pus la dispoziție”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Construcția pieței va începe în același timp cu cea a parcării de 400 de locuri, de la Piața Sudului, care va avea două funcțiuni: deservirea celor care vin în zona Piața Sudului și a celor care au nevoie de un spațiu de tip park&ride, pentru a traversa orașul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun. ”Fundația acestei parcări este aproape gata, de aceea pot spune că lucrările vor fi finalizate la jumătatea anului viitor. Aș vrea să apreciez implicarea Primarului Municipiului București, în toate proiectele pe care le-am propus și, de asemenea, tuturor formațiunilor politice din Consiliul Local al Sectorului 4, pentru că au susținut toate proiectele de investiții ale primăriei. Îmi doresc să fim un exemplu de bune practici și schimb de idei, astfel încât să putem discuta despre cât mai multe proiecte finalizate, nu doar pe hârtie”, a subliniat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Ansamblul existent Piața Sudului a fost realizat etapizat, prin adaosuri sucesive, fiind alcătuit din construcții de diverse forme și mărimi, fără valoare de patrimoniu, sau valoare arhitecturală distinctă. În prezent, în acest perimetru funcționează o piață agroalimentară cu tarabe, având și spații închiriate pentru comercializare de produse alimentare, farmacie, pet-shop etc. Prin felul în care sunt amplasate în prezent, clădirile nu pot oferi condiții de securitate la incendiu, însă după finalizarea Ansamblului Piața Agroalimentară Berceni-Sudului, situația se va schimba radical.

Mai mult decât atât, zonele de acces carosabile, din Șoseaua Berceni și din Strada Nițu Vasile sunt în prezent greoaie, întortocheate, aglomerate de mașini parcate, chioșcuri și construcții de diverse tipuri.

Terenul pe care urmează să fie realizat proiectul are o suprafață de10.610,06 mp și este localizat în zona Berceni, la intersecția Străzii Nițu Vasile cu Șoseaua Berceni, în parte a de Sud a Centrului Comercial BIG-Berceni. Conform proiectului, vor fi refăcute trei corpuri de clădire destinate închirierii ulterioare de către Consiliul Local, pentru activități comerciale.

Astfel:

•        Corp C1 – Piața Agroalimentară nouă va fi amenajată pe amplasamentul celei existente, cu un regim de înălțime de P+1, o suprafață construită de 2.836 mp și o suprafață desfășurată de aproximativ 4.667 mp. Spațiul interior este organizat la parter cu o zonă centrală, în care vor fi amplasate tarabe, cu o zonă de spații comerciale închise dispuse în jurul spațiului pentru tarabe, iar la etaj, sunt prevăzute amenajări pentru comerț și alimentație publică (tip food-court) și spații verzi, în jardiniere.
•        Corp C2 – Acesta va fi un pavilion cu spații de închiriat, aflat în lungul Străzii Nițu Vasile, în partea de Vest a amplasamentului. Pavilionul va avea doar parter și o suprafață construită de 834,72 mp.
•         Corp C4 – Aici se va afla pavilionul cu spații de închiriat, din partea de Sud a aplasamentului. Regimul de înălțime al pavilionului este Stehn+P, iar suprafața construită: 296,48 mp.
Amenajarea exterioară cuprinde zone pietonale accesibile și persoanelor cu dizabilități.
Pe lângă aceste corpuri reconstruite, au mai fost propuse următoarele lucrări:
•        Realizarea/ retrasarea unui drum de acces din Strada Nițu Vasile, dimensionat și conformat pentru accesul autovehiculelor de transport marfă;
•       Realizarea de alei pietonale și spații verzi;
•       Iluminat exterior, etc.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Bucuresti2 ore inainte

Firea e terminata! La ordinul lui Dragnea, Codrin Stefanescu a lucrat-o pe la spate!

Scandalul din PSD dă din nou în clocot, după ce Gabriela Firea nu a reuşit să treacă un proiect important...

Politica2 ore inainte

Sighiartău, PNL: Ministrul finanțelor publice să declanșeze urgent debirocratizarea și informatizarea sistemului fiscal

Robert Sighiartău, deputat și secretar general al PNL, a adresat o scrisoare deschisă domnului Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, solicitându-i...

Transport2 ore inainte

Masina rasturnata in Pasajul Unirii, traficul este blocat!

Circulaţia în Pasajul Unirii din Capitală este restricţionată, vineri dimineaţă, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul asupra direcţiei...

Bucuresti4 ore inainte

Lista bucurestenilor care nu mai au voie sa se debranseze de la RADET

Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi un studiu care stabilește zonele unitare de alimentare cu energie termică din...

Bucuresti17 ore inainte

Gabriela Firea a descoperit ce nu merge bine in Bucuresti: Nu sunt de acord cu sex-shopurile de pe Magheru!

Primarul general Gabriela Firea a declarat, joi, în timpul ședinței CGMB că nu este de acord cu sex-shopurile de pe...

Imobiliare23 de ore inainte

Sute de bucuresteni lasati in bezna si frig de teparii imobiliari!

Deși stau în blocuri noi, sute de familii din București și Ilfov s-au trezit în comuna primitivă: fără apă caldă...

Transport23 de ore inainte

Metrorex pregateste deschiderea parcarii uriase de la Straulesti: Un leu ora!

Şoferii care vin în Capitală îşi vor putea lăsa maşinile în noua parcare contra unui tarif de un leu pe...

Actualitate23 de ore inainte

PSD ii da lovitura anului Gabrielei Firea: A pierdut majoritatea in Consiliul General!

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei ar fi decontat combustibilul folosit...

Politica23 de ore inainte

Firea acuza Guvernul ca ii saboteaza proiectele pentru bucuresteni! Atac extrem la Dragnea!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, trage cu tunul în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei. Ea acuză că după...

Actualitate2 zile inainte

Accident grav in centrul Bucurestiului! Doua persoane au sarit cu masina in Dambovita, scafandrii cauta victimele!

Echipajele ISU intervin, miercuri seară, pe Splaiul Independenţei din Capitală, după ce o maşină a căzut în râul Dâmboviţa. La...

Share Page

Close