bilete Ed Sheeran
Proaspat intrat in politica, Stefan Florescu va conduce campania PMP la Bucuresti! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Politica

Proaspat intrat in politica, Stefan Florescu va conduce campania PMP la Bucuresti!

Ştefan Florescu va fi şeful de campanie al PMP pe Bucureşti la alegerile parlamentare, a anunţat luni preşedintele executiv al formaţiunii Eugen Tomac.

„Am luat o decizie astăzi, legată de campanie: un coleg care s-a alăturat partidului nostru acum ceva timp a fost numit, la propunerea domnului preşedinte Steriu, şef de campanie pe Bucureşti. Domnul Ştefan Florescu va fi şeful nostru de campanie pe Bucureşti. Ne dorim pe Bucureşti să obţinem un scor foarte bun şi, în mod sigur, acest lucru se va întâmpla”, a declarat Eugen Tomac, la finalul şedinţei Colegiului Director al Partidului Mişcarea Populară.

Tomac a precizat că, în cadrul şedinţei, a existat şi o primă analiză a listelor de candidaţi ai PMP la parlamentare şi că pe acestea nu se vor regăsi „oameni care au fost condamnaţi, care au probleme în justiţie”.

„Ne dorim să ne ducem mai departe linia politică pe care preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat-o. Ştiu că există la ora actuală o dezbatere publică destul de aprinsă legată de mesajele preşedintelui. O spun cu toată răspunderea: preşedintele Traian Băsescu este în continuare pentru consolidarea instituţiilor care luptă împotriva corupţiei şi noi ne menţinem acest obiectiv. Este esenţial, pentru că, spre deosebire de alţi politicieni, domnia sa întotdeauna a fost pe această linie şi vom continua să o susţinem chiar dacă e bine uneori ca oameni cu experienţă să aibă şi puncte de vedere diferite faţă de anumiţi şefi care conduc instituţii”, a declarat preşedintele executiv al PMP.

El a precizat că listele de candidaţi ar urma să fie finalizate în perioada care vine.

„Sunt în plin proces de evaluare, în cel mai scurt timp, e o chestiune de zile, va fi finalizat şi acest proces”, a spus preşedintele executiv al PMP.

Tomac a menţionat că Traian Băsescu nu a fost prezent la şedinţa Colegiului Director al PMP întrucât a intervenit „o problemă de familie” şi „nu este în Bucureşti în momentul de faţă”.

La rândul său, Valeriu Steriu, preşedinte executiv al PMP, a precizat că reuniunea a vizat şi o analiză a stadiului strângerii de semnături pentru alegeri.

„Suntem în plină pregătire a alegerilor din 11 decembrie şi tocmai de aceea am făcut o analiză, spunem noi, foarte obiectivă pe stadiul actual al strângerii de semnături pentru listele de susţinători, pe ce înseamnă panotajul la nivelul României unde PMP este, cred, la ora actuală, partidul cel mai vizibil în România. Suntem de asemenea într-o primă analiză pe viitoarele liste de candidaţi, dar toate acestea doar în funcţie de performanţa pregătirii organizaţiei în acest moment”, a precizat Steriu.

Întrebat despre stadiul listelor de semnături, el e precizat că PMP se află „la jumătate din target-ul” pe care şi l-a propus. „Suntem convinşi că vom fi cel puţin pe podiumul celor care au strâns semnături şi, mai apoi, şi pe podiumul celor care intră în Parlament”, a susţinut Steriu.

Ştefan Florescu, fost candidat independent pentru Primăria sectorului 6 la alegerile locale din acest an, s-a înscris în PMP şi a fost numit vicepreşedinte al Organizaţiei de Bucureşti a partidului la începutul lunii septembrie, relatează agerpres.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Transport3 ore inainte

Noi probleme la metrou: Trafic ingreunat pe Magistrala Berceni-Pipera

Circulaţia metroului se desfăşoară cu dificultate marţi dimineaţa pe Magistrala 2 Berceni – Pipera, în urma producerii unei defecţiuni la...

Sectorul 53 ore inainte

Procurorii DNA au incoltit-o pe Mihaela Neagu, ”regina” contractelor cu bani publici in Bucuresti

Fosta sefa a clubului sportiv Olimpia Bucuresti, Mihaela Neagu, este considerata ”regina” contractelor cu bani publici in Bucuresti. Numele ei apare...

Transport6 ore inainte

Bataie cu bate, ziua in amiaza mare, in plin trafic bucurestean

Două persoane sunt audiate de poliţiştii din Capitală după ce un bărbat a reclamat că, în urma unui conflict izbucnit...

Bani6 ore inainte

Bucurestiul este o imensa masina de facut bani! PIB-ul per capita a depasit cu mult Berlinul sau Helsinki

PIB-ul pe cap de locuitor la standardul puterii de cumpărare (PPS) al regiunii Bucureşti – Ilfov a depăşit 144% din...

Bani23 de ore inainte

”Porumbul de aur”, o solutie practica pentru a creste exporturile Romaniei, in conditiile unui deficit de 1,15 miliarde de euro in 2018

În condițiile în care porumbul deține o cotă foarte mare din totalul exporturilor produselor agroalimentare din România, cultivarea unui soi...

Bucuresti24 de ore inainte

Celebra actrita pradata de hoti in Piata Obor. I-au spus ca sunt fanii ei!

Weekend nefast pentru actrița Anca Pandrea. Aceasta le-a căzut victimă hoților care își fac veacul în Piața Obor din Capitală....

Imobiliare1 zi inainte

Urias proiect imobiliar in centrul Bucurestiului, dat peste cap in Justitie

Justiţia răstoarnă soarta unui proiect imobiliar din centrul Capitalei. Demolarea din 2013 a clădirilor de pe strada Christian Tell din...

Timp liber1 zi inainte

Masha si Ursul revin cu un nou spectacol la Sala Palatului

În luna mai, personajele din cel mai urmărit serial de desene animate rusesc, “Masha și Ursul”, se reîntorc pe scenele...

Sanatate1 zi inainte

Medicii de la spitalul Sanador au gresit! Concluzie grava in cazul baietelului de doi ani mort

Doctorii au greșit în cazul morții bebelușului de un an și zece luni care a decedat în octombrie anul trecut...

Bani1 zi inainte

Romania a exportat anul trecut cereale de peste 2 miliarde de euro. Cine sunt cei mai mari exportatori?

Cele mai noi date de la Statistica arata ca România a exportat, anul trecut, cereale în valoare totală de peste...

Share Page

Close