Comorile Egiptului
Proiectele mari, cele care ar trebui sa dezvolte Bucurestiul, au intarzieri de PESTE 70 DE ANI! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
 Comorile Egiptului

Actualitate

Proiectele mari, cele care ar trebui sa dezvolte Bucurestiul, au intarzieri de PESTE 70 DE ANI!

Gabriela Firea a propus realizarea unei săli de sport, proiecte de infrastructură, arhitecturale și urbanistice, modernizarea parcului auto al RATB. Aceste proiecte nu sunt noi. Unele au fost anunțate dar niciodată începute, iar altele consemnează întârzieri uriașe. Gabriela Firea și-a asumat finalizarea lor, a anunțat termene (pe unele le-a și modificat între timp), fără să vorbească despre un calendar al lucrărilor, posibili investitori, modul efectiv în care vor fi gestionate. Despre pedepsirea responsabililor pentru întârzierile deja existente, nici o vorbă, scrie romanialibera.ro.

Construim cu 100 de metri pe an

Emblematic este Pasajul de la Piaţa Sudului, care blochează zilnic traficul din zona în care se construieşte, transformându-o într-un coşmar pentru zeci de mii de bucureşteni. Deşi trebuia terminat deja, noul primar a anunţat încă o devansare a termenului pentru finalizarea acestuia: 31 decembrie 2018. Amânarea implică însă şi pierderea finanţării europene în valoare de 100 milioane de lei, ca urmare a depăşirii termenului de execuţie.

Anterior, Gabriela Firea anun­țase finalizarea proiectului pentru data de 30 octombrie 2016, dar şi faptul că lucrarea este finalizată în proporţie de 63%, pentru a reveni după trei zile cu precizări: procentul corect este de 53%.

Lucrările la pasaj au început în mai 2014 și urmau să dureze 18 luni, investiţia ridicându-se la 127 de milioane de lei (din care 80% fonduri europene). Pasajul de la Piaţa Sudului, cu o lungime de 356 de metri, s-a împotmolit în obţinerea avizelor. El ar fi trebuit, potrivit caietului de sarcini, terminat în jurul datei de 1 decembrie 2015. Dacă luăm în considerare noul termen anunţat de Firea, construcţia va fi terminată cu o întârziere de aproape trei ani (36 luni).

Arcul încurcă socotelile

Gabriela Firea s-a contrazis şi pe termenul de finalizare a lucrărilor de consolidare la Arcul de Triumf. Aflată într-o vizită de lucru pe şantier, noul primar a declarat: “Această lucrare e spre finalizare. 87% este realizată, atât în ce privește consolidarea, cât și restaurarea. Mai sunt așteptați doi izolatori seismici zilele următoare și promisiunea fermă este ca pe 30 iunie să se poată spune că s-a încheiat”. După depăşirea termenului, Gabriela Firea a mai anunţat unul: 30 octombrie 2016. Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, s-a angajat că proiectul va fi finalizat în luna martie 2015, plătind 30 milioane de lei din care finanţarea nerambursabilă este de 22 milioane de  lei. Banii europeni vor fi pierduţi dacă lucrările nu sunt recepţionate în acest an. Întârzierea la proiectul Arcul de Triumf:  un an şi jumătate (18 luni).

18 luni în plus pentru ­zugrăvirea unui spital

Proiectul „Amenajarea circui­tului turistic pe lacurile Floreasca şi Tei (şi zona adiacentă lor)“ este realizat în proporţie de 50%, iar termenul de finalizare a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2017, a anunţat edilul Capitalei. Potrivit caietului de sarcini întocmit de Primărie şi consultat de „România liberă“, durata proiectului era de  28 luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv februarie 2013. Astfel, lucrările trebuiau finalizate la 12.06.2015, dar se vor încheia cu o întârziere estimată în cel mai bun caz la doi ani şi jumătate, adică 30 de luni. Dat fiind că lacurile nu sunt amenajate, pare greu de înțeles graba primăriei conduse de Gabi Firea de a achiziționa bărcuțe și hidrobiciclete.

Primarul a anunțat termenul pentru finalizarea „Lucrărilor la reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii «Doctor Victor Gomoiu»”, pentru 1 noiembrie 2016. Contractul a fost semnat de fostul edil Sorin Oprescu la 7 iulie 2014. Cele două părţi admiteau ca dată de finalizare a contractului 12 mai 2015, dar termenul a fost depăşit. În final întârzierile vor fi de un an şi jumătate.

Tot Gabriela Firea a anunţat un nou termen şi în ceea ce priveşte consolidarea, restaurarea şi conservarea Observatorului Astronomic “Vasile Urseanu”. Stadiul fizic al lucrărilor este de 85%, iar proiectul a fost prelungit până la data de 30 septembrie 2016, cu riscul de a pierde finanţarea la 1 ianuarie 2017. Acest proiect trebuia terminat deja în mai 2015. Observatorul va fi gata cu o întârziere minimă de un an și jumătate (18 luni).

Sala din vis

„O sală polivalentă la cele mai înalte standarde, care să fie destinată şi să găzduiască cele mai diverse evenimente sportive, culturale sau educative, este necesară în Bucureşti şi este o prioritate pentru mine”, a declarat Gabriela Firea în urmă cu puține zile.

Aceeași promisiune o făcea fostul ei coleg de partid, Sorin Oprescu în ianuarie 2015: “Aşa cum v-am obişnuit  – vezi exemplul Arenei Naţionale, care a necesitat un ritm rapid de lucru, pentru a putea găzdui Finala UEFA Europa League – vom intensifica munca în teren şi în 2016 vom finaliza Sala Polivalentă”, a susţinut atunci fostul primar general. Eforturile au fost atât de intense încât Oprescu a fost săltat de DNA pentru luare de mită, iar Sala Polivalentă nu este nici măcar la stadiu de proiect. Dacă licitația ar avea loc la finalul anului, construirea sa va dura cel puțin 3 ani (acesta a fost timpul necesar pentru ridicarea Sălii Polivalente din Cluj). Astfel, Sala Polivalentă din București ar putea apărea în 2020, cu o întârziere de cinci ani.

Martie 2018 este fixat drept țintă de Gabriela Firea pentru finalizarea Pasajului Ciurel. Anunțul nu se bazează pe nici un fel de studiu sau analiză și pare hazardat, dat fiind că stadiul lucrărilor este de 10%. În plus, lucrările trebuiau finalizate în 2014, dar acțiunea a fost blocată în instanță. Actualul primar nu a explicat cum va putea influența decizia justiției. Pasajul Ciurel ar putea fi deschis cu o întârziere de cel puțin 4 ani.

În avântul primelor zile de mandat, Firea a anunțat că  va rezolva urgent problema parcagiilor. Aceleași dclarații ­le-am auzit de la fostul primar al sec­torului 1, Andrei Chiliman în 2011. O chestiune pe care o bifăm ca nerezolvată de 5 ani.

Citeste continuarea pe romanialibera.ro

 Comorile Egiptului
 Comorile Egiptului
Loading...

Share Page

Close