Awake
Prost intretinute, parcurile emblematice ale Bucurestiului au ajuns niste ruine! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Awake

Timp liber

Prost intretinute, parcurile emblematice ale Bucurestiului au ajuns niste ruine!

Două din parcurile Capitalei se degradează pe zi ce trece. Cişmigiul, de pildă, grădina aristocraţilor de altădată, este acum un amalgam de istorie şi gunoaie. Acelaşi peisaj dezolant este şi-n cartierul Cotroceni, în parcul Romniceanu. Primăria Capitalei şi-a trimis inspectorii la administratorii parcurilor pentru a vedea pe ce s-au cheltuit banii.

La şosea, gardul rupt se reazemă-n trotuar. După poartă, paragină. Igrasia s-a întins pe foste anexe, iar băncile au inceput să se rupă. În bălării găseşti bucăţi de statui. Ceva mai încolo, altele, tot la pământ aruncate.

„Nu, nu sunt îngrijite. Din păcate. Dar nici oamenii nu sunt oameni, să ştiţi! Mai e lacul acesta care nu-i îngrijit deloc. Miroase când te duci”, spune  o femeie.

Izvorul Sissi Stefanidi, bijuteria coroanei de altădată, s-a crăpat şi a secat. Aleile dinspre lac sunt sparte.

O groapă a unei alei a fost cârpită doar trei sferturi.

„Nu este foarte îngrijit. Arată dezolant pe alocuri. Probabil din lipsa de interes a celor care trebuie să-l administreze”, spune un trecător.

Fosta mânăstire sau la Cetate, cum o ştie lumea, se sufocă-n graffiti mâzgălite. Cale de zeci de metri, gardul ornamental e rupt. Podul de nuc se descompune. Ca să fie frumos, deasupra, taman în mijloc, ALPAB a pus două ghivece ruginite la margini. Primăriei nu-i place. Într-un răspuns pentru Digi24, Municipalitatea anunţă:

Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat Corpului de Control să declanşeze de urgenţă o misiune de control la ALPAB, pentru a verifica modul în care au fost cheltuiţi banii publici la această instituţie, ţinând cont de faptul că aceasta a beneficiat, în ultimii ani, de un buget curprinzător pentru a efectua operaţiunile care se află în aria sa de competenţă”.

Delăsare şi paragină şi-n parcul Romniceanu, din Sectorul 5.

În decembrie, Primăria Sectorului 5 a răvăşit o parte din parc, ca să facă patinoar. A înşirat pietriş, a adus o maşină de borduri… dar a lăsat totul de izbelişte şi s-a retras. A încuiat şi baraca paznicului. În urmă cu zece zile, reporterii Digi 24au solicitat conducerii Primăriei Sectorului 5 să precizeze dacă a renunţat definitiv la reabilitarea parcului Romniceanu. Până în acest moment însă, Administraţia Sectorului 5 nu a transmis niciun răspuns.

Sursa: digi24.ro

Awake
Awake
Loading...
Awake

Ultimele stiri

Politica11 ore inainte

Firea mai vrea un mandat la Primaria Capitalei: În doi ani se vor vedea rezultatele muncii mele!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat de primar al Capitalei....

Timp liber11 ore inainte

Bon Jovi si The Cure concerteaza duminica in Piata Constitutiei

Trupele Bon Jovi şi The Cure vor concerta mai mult de 2 ore, duminică, respectiv luni, în Piaţa Constituţiei din...

Turist14 ore inainte

Premiera la Muzeul Antipa. Sistem unic japonez implementat in Bucuresti

Un sistem de izolare seismică din Japonia este instalat în premieră în România şi în Europa pentru unul dintre cele...

Transport15 ore inainte

STB anunta mai multe schimbari importante pe o serie de trasee

STB a făcut un anunţ de ultima ora. Începând cu data de 19.07.2019, de la ora 10.00, mai multe staţii...

Timp liber15 ore inainte

Pentru a merge la UNTOLD, un bucurestean are nevoie, in medie, de 1000 de euro

Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa, a ajuns la cea de-a cincea ediție și își deschide...

Politica15 ore inainte

De ce vrea Nicusor Dan sa candideze la Primaria Capitalei? S-a vazut intr-un sondaj si sta bine

Nicușor Dan crede că singura soluție pentru ca Opoziția să câștige Primăria Capitalei este să aibă un candidat unic. Din...

Actualitate15 ore inainte

VIDEO-Familie evacuata cu scandal dintr-un avion Tarom pe aeroportul Otopeni

O familie a fost evacuată dintr-o aeronavă Tarom după ce soția ar fi scuipat și jignit echipajul care a rugat-o...

Bucuresti15 ore inainte

Incendiu puternic aproape de Unirii. Un restaurant s-a facut scrum

Pompierii din Capitală au intervenit vineri dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un restaurat din Sectorul 3, în apropere...

Politica1 zi inainte

Gabriela Firea isi anunta candidatura la presedintie

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că analizează atât personal, cât și alături de colegi din PSD o candidatură la prezidențiale,...

Monden3 zile inainte

Elena Udrea suprinsa in libertate, prin Bucuresti

Elena Udrea nu a apărut încă în spațiul public după ce a ajuns din Costa Rica, toată lumea așteptând să...

Share Page

Close