bilete Ed Sheeran
Protest extrem in centrul Bucurestiului: Pompierii l-au dat jos cu scara! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Actualitate

Protest extrem in centrul Bucurestiului: Pompierii l-au dat jos cu scara!

Un bărbat s-a urcat, marţi, pe un panou publicitar în Piaţa Unirii şi protestează cu ajutorul unei portavoci. La faţa locului, se află mai mulţi poliţişti şi două echipaje de ambulanţe.

Poliția Rutieră a deplasat în zonă un echipaj pentru a dirija traficul.

„Nu sunt blocaje în trafic. Există un echipaj al Poliției Rutiere care dirijează traficul. Protestul nu afectează circulația rutieră”, a declarat Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere din cadrul Poliției Capitalei, potrivit Mediafax.

La fața locului au ajuns, de asemenea, două echipaje de ambulanță, dar și o autoscară.

„Este vorba despre o persoană în vârstă cu o portavoce. La fața locului au fost detașate două echipaje, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță București – Ilfov și o ambulanță aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov. Evenimentul a fost sesizat în jurul prânzului”, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISUBIF.

Reprezentanții Poliției Capitalei sunt pregătiți pentru a pune la dispoziție un negociator în cazul în care protestatarul solicită dialog. Bărbatul se află în evidențele Poliției Capitalei, iar, conform unor surse judiciare, a mai protestat din pricina faptului că ar avea de încasat o sumă de bani.

scandal,

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Opinii4 ore inainte

Orban: Carmen Dan refuză să facă următorii paşi pentru aderarea la Spaţiul Schengen!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, critică prestaţia din Parlamentul European a miniştrilor de Interne şi Justiţiei, Carmen Dan, respectiv Tudorel Toader,...

Imobiliare4 ore inainte

Scandalul Cathedral Plaza din Bucuresti se muta in Pitesti. Agentia de mediu se transforma in Agentia de mall!

Ecologismul și protecția mediului au luat amploare în ultimii ani și au devenit activitatea de căpătâi a multor persoane sau...

Bani10 ore inainte

Aici era marea problema a Bucurestiului! Compania infiintata de Firea din bani publici isi deschide punct de lucru in Giurgiu

Acţionarii Companiei Municipale Energetica, una dintre cele 22 de companii municipale înfiinţate de Primăria Municipiului Bucureşti, au decis divizarea parţială...

Opinii10 ore inainte

”Este o bătaie de joc la adresa bucureștenilor!”. Nicusor Dan da in judecata RADET

Deputatul Nicușor Dan anunță că va da RADET în judecată pentru că refuză să comunice informații referitoare la avariile la...

Bani10 ore inainte

Mii de familii din Voluntari s-au trezit peste noapte cu facturile la gaz umflate cu peste 60%!

Mii de oameni din Ilfov reclamă că au primit facturi la gaze cu tarife mai mari cu 60 la sută...

Sectorul 210 ore inainte

Descinderi masive in Bucuresti la o grupare de hoti

Poliţia Capitalei efectuează mierucuri dimineaţa mai multe percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la membrii unei grupări care a dat o...

Bucuresti10 ore inainte

Bucurestiul devine tot mai periculos: Batrana batuta si talharita in scara blocului!

Trei tineri care au tâlhărit o femeie de 80 de ani în scara unui bloc din Bucureşti au fost reţinuţi....

Actualitate13 ore inainte

Otokarele Gabrielei Firea cad pe capete! Calatori blocati aproape de Academia Militara

Mai mulți călători de pe linia 137 au rămas marți, la orele prânzului, în vecinătatea Academiei Militare, blocați într-unul dintre...

Transport13 ore inainte

FOTO-Accident cu doi morti in Bucuresti! O masina de Teleorman a lovit in plin un autobuz!

Teribil accident de circulație, soldat cu doi morți, în București. Un autobuz RATB a intrat în coliziune cu un autoturism,...

Bani1 zi inainte

Tribunalul Bucuresti il obliga pe Ludovic Orban sa plateasca 20.000 de lei unui cunoscut PSD-ist

Tribunalul București a decis că liderul PNL Ludovic Orban trebuie să plătească daune morale în valoare de 20.000 de lei...

Share Page

Close