Awake
Romania Libera: Mafia taximetristilor din Bucuresti prejudiciaza anual statul cu o jumatate de MILIARD! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Awake

Transport

Romania Libera: Mafia taximetristilor din Bucuresti prejudiciaza anual statul cu o jumatate de MILIARD!

În București, evaziunea și munca la negru din taximetrie aduc statului un prejudiciu anual de peste 500 milioane lei. Mafia galbenă este protejată la cel mai înalt nivel de politicieni, polițiști, angajați din Primăria Capitalei, Fisc și Inspectoratul Teritorial de Muncă, scrie ziarul Romania Libera.

În fiecare zi, pe străzile Capitalei se învârt aproximativ 15.000 de taximetriști. Peste 10.000 sunt din București, restul din Ilfov. Fiecare șofer de taxi lucrează în medie 12 ore zilnic. După o zi de muncă, este obligat să predea firmei la care lucrează un “plan” de aproximativ 100 lei. Sunt firme care cer doar 90 de lei, dar și 110 lei. Restul încasărilor rămân la șofer.

În plus, șoferul este obligat să alimenteze mașina cu carburant din banii lui, iar bonurile fiscale trebuie să le predea firmei la care lucrează. La rândul ei, firma bagă bonurile fiscale în contabilitate pentru a i se deduce din plata taxelor și impozitelor. În cazul în care mașina se strică și ajunge într-un service, costurile cu piesele auto și reparații sunt suportate tot de șofer. Facturile și bonurile fiscale sunt predate firmei, care le bagă în contabilitate. La sfârșit de lună, șoferul nu încasează niciun ban.

 

12 ore de muncă, două ore în acte

Roberto este unul dintre șoferii de taxi din București care lucrează în branșă din 1996. Acesta a acceptat să devoaleze, sub protecția anonimatului, care sunt metodele prin care se face evaziunea fiscală, dar și cum se muncește “la negru” în taximetrie. „În taximetrie, șoferul primește bani doar în acte. În realitate, nu primește nimic”, spune  Roberto. Tot el atrage atenția asupra faptului că șoferii semnează la angajare un contract de muncă pentru opt ore pe zi, însă ulterior se fac anexe prin care i se reduce timpul de muncă la numai două sau patru ore pe zi, deși muncește în medie 12 ore. Zilnic.

„Șoferul de taxi nu primește bani în mână la final de lună pentru cele două sau patru ore cât are pe anexa de la contractul de muncă. Sunt firme de taxi care îi cer șoferului să își plătească taxele pentru cele două sau patru ore de muncă. Firmele sunt acoperite în fața Inspectoratului Teritorial de Muncă sau a controalelor. Anexele nu sunt prezentate la control, pentru că este un contract-cadru. Șoferul nu raportează niciodată către ITM. În acel moment, se merge tacit și înainte”, dezvăluie -Roberto.

Inspecția Muncii: “E destul de greu să demonstrăm cât se muncește”

Codul Muncii nu prevede sancțiuni pentru situația în care se constată că, în baza unui contract de tip “part time”, se desfășoară o activitate cu normă întreagă. Această vulnerabilitate legislativă este speculată la maximum de firmele din domeniul taximetriei. Și nu numai. Directorul de la Inspecția Muncii, Larisa Papp, a precizat pentru RL că nu prea există soluții: „Sunt multe contracte de muncă încheiate cu timp parțial. S-au încheiat contracte pe 2, 4, 6 ore, dar, în fapt, ei (taximetriștii – n.r.) lucrează mai mult, chiar și 12 ore.

Pentru noi este destul de greu să demonstrăm acest lucru. Pentru că efectuăm controale în baza documentelor puse la dispoziție de angajator. Taxi-metristul este și el cointeresat și are niște beneficii cu privire la această modalitate de lucru. Pentru încălcarea timpilor de muncă este o amendă cuprinsă între 1.500 și 3.000 lei”.

Taximetrist: “Nu se -plătesc dările către stat”

Taximetristul Roberto spune că aceste probleme au început din anul 2003: „De atunci, este sclavie modernă. S-a ajuns în acea situație în care taximetristul nu are ce să facă și trebuie să accepte sistemul acesta. Durerea noastră, a taximetriștilor vechi, este că nu se plătesc dările către stat. Ce pensie o să avem când o să ajungem la 65 de ani? Dacă ajungem… Pentru că speranța de viață este mult mai mică în România”.

Directorul Larisa Papp a arătat că, pentru un contract de muncă cu opt ore și salariul minim pe economie, se plătesc taxe pentru 1.450 lei, iar la două ore se plătesc taxe pentru 362 lei. „Pe contract de muncă, plata contribuțiilor la stat este în sarcina angajatorului. Angajatorul trebuie să rețină sumele, să declare la Fisc și să plătească. Dacă plătește taximetristul taxele, este total ilegal. Aici trebuie sesizat Fiscul”.

Evaziune de 15 milioane euro doar din taxe pe muncă

Pentru un angajat care este plătit cu un salariu brut minim pe economie, adică 1.450 lei, statul ar trebui să colecteze taxe și impozite în sumă de 718 lei. Adică în jur de 160 euro. Numai de la firmele de taxi din București și Ilfov, care au aproximativ 15.000 de angajați, statul ar trebui să încaseze lunar în jur 2,35 milioane euro. Cum șoferii de taxi sunt angajați cu două sau patru ore, în bugetul statului ajunge o sumă mult mai mică, cuprinsă între 588.000 euro și 1,17 milioane euro. Numai din plata parțială a taxelor și impozitelor pe salariul pentru taximetriștii din București și Ilfov statul pierde cel puțin 1,2 milioane euro lunar. Pe an, prejudiciul adus bugetului de stat se învârte în jurul sumei de 15 milioane euro. Adică peste 66 de milioane de lei.

Oficial, taximetriștii nu lucrează noaptea 

Inspectoratul Teritorial de Muncă București a făcut ultimul control la firmele de taxi în anul 2013. Atunci, au fost verificate 24 de societăți. La majoritatea firmelor s-a constatat că, în acte, șoferii nu prestează muncă suplimentară în timpul repausului săptămânal sau pe timpul nopții. De exemplu, societatea Grup AS 2000 Transcom avea, la data controlului, 31 de angajați.  La fel s-a constatat și la firma Grant Taxi Speed SRL, care avea 42 de salariați.

ITM a constatat că angajatorul nu acorda un spor de 25% pentru munca prestată pe timpul nopții. O altă firmă la care s-au constatat probleme este Taxi Meridian SRL. Firma nu acorda sporurile cuvenite angajaților, dar s-au constatat și inadvertențe în foile colective de prezență și statele de plată.

Noaptea, ca taximetriștii

Firmele Rodell Group Evolution, Rodel Auto Company și Rodell Expres au avut 18 (prima), 31 (a doua) și patru  angajați (a treia firmă) la data controlului. Conform notei de constatare de la ITM, angajații de la Rodell Expres nu lucrau sâmbăta și duminica, nu prestau ore suplimentare sau în timpul nopții. „Angajatorul nu a făcut dovada garantării în plată a salariului minim brut pe țară pentru toți salariații”, menționau inspectorii ITM. La Rodel Auto Company, angajații nu prestau muncă suplimentară sau în cursul nopții, dar nu beneficiau nici de repausul -săptămânal. Iar la Rodell Group Evolution salariații nu prestau muncă suplimentară, în timpul repausului săptămânal sau în timpul nopții.

Citeste continuarea pe Romania Libera

Awake
Awake
Loading...
Click pentru a comenta

Trebuie sa te autentifici pentru a scrie comentarii Autentificare

Lasa un raspuns

Awake

Ultimele stiri

Politica36 de minute inainte

Gabriela Firea isi anunta candidatura la presedintie

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că analizează atât personal, cât și alături de colegi din PSD o candidatură la prezidențiale,...

Monden1 zi inainte

Elena Udrea suprinsa in libertate, prin Bucuresti

Elena Udrea nu a apărut încă în spațiul public după ce a ajuns din Costa Rica, toată lumea așteptând să...

Sectorul 41 zi inainte

Record negativ pentru primarul Baluta din Sectorul 4

Consilierul PNL in consiliul local al Sectorului 4, Razvan Sava, atrage atentia intr-o postare pe Facebook ca primarul Daniel Baluta...

Bucuresti1 zi inainte

De ce e Bucurestiul plin de tantari? Pentru ca Primaria Gabrielei Firea a dat contractul unei batrane de 83 de ani!

După ce Libertatea a dezvăluit că Bucureştiul se confruntă cu o invazie de ţânţari fără precedent pentru că s-a ratat...

Monden1 zi inainte

Simona Halep ii cheama diseara pe bucuresteni pe Arena Nationala. Firea fuge disperata sa n-o fluiere lumea!

Simona Halep îşi dă astăzi întâlnire cu fanii, la Arena Naţională, pentru a le prezenta trofeul de la Wimbledon. Anul...

Bani1 zi inainte

Negoita s-a ridicat de la masa si l-a lasat pe Teodorovici cu gura cascata: Ne mintiti pe toti!

Scandal pe bani între primari și Guvern! Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a ieșit supărat de la discuțiile cu Eugen...

Bucuresti2 zile inainte

Oamenii Moscovei ies la iveală. Cine-l susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei?

Planurile politice ale lui Nicușor Dan prin contur tot mai clar. După ce în mai și-a anunțat candidatura la Primăria...

Timp liber2 zile inainte

Avioane de luptă pe cerul Bucurestiului. Spectacol aviatic in week-end

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor...

Sanatate2 zile inainte

Tu bei apa de la robinet? Apa Nova a lansat noile platforme digitale cu informatii la minut

Apa Nova a lansat aplicația mobilă Apa Nova București și platforma web digitală complet refăcută www.apanovabucuresti.ro. Compania și-a propus să extindă și...

Actualitate2 zile inainte

Politia Capitalei, descinderi la fiul unui celebru interlop. A fost prins in flagrant!

Poliţia Capitalei a prins luni seara în flagrant doi bărbaţi, de 25 şi 45 de ani, care transportau zeci de...

Share Page

Close