bilete Ed Sheeran
Sefa Ambulantei Bucuresti despre interventia la Daniel Prodan acasa: Prima ambulanta NU AVEA MEDIC! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bucuresti

Sefa Ambulantei Bucuresti despre interventia la Daniel Prodan acasa: Prima ambulanta NU AVEA MEDIC!

Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, a declarat joi că prima ambulanţă care a ajuns Daniel Prodan nu avea medic, însă maşina era utilată cu tot echipamentul necesar pentru manevrele de resuscitare.

„Apelul a fost făcut în jurul orei 19.57. Imediat s-a căutat echipaj şi s-a făcut legătura doamnei cu medicul coordonator pentru a-i explica ce manevre trebuie să facă până ajunge ambulanţa. În acel moment, nu era niciun echipaj liber, nici la Ambulanţă şi nici la SMURD. S-a retras un echipaj care primise de patru minute o altă solicitare şi echipajul respectiv a fost trimis de urgenţă la adresa despre care vorbim. S-a ajuns în 14 minute acolo, fiind găsit un pacient în stop cardio-respirator. Având toată aparatura necesară resuscitării, echipajul a început manevrele de resuscitare” a declarat Alis Grasu la Realitatea Tv.

Aceasta a mai adăugat că în timp ce prima ambulanţă se deplasa spre casa lui Daniel Prodan, o a doua, de această dată cu medic, s-a eliberat şi a mers spre acelaşi caz. A doua ambulanţă a ajuns la 8 minute după prima.

„În timp ce ambulanţa de tip B se afla pe drum, s-a anunţat liber la Floreasca şi un echipaj de tip C. Echipajul de tip B presupune doar asistent medical, în timp ce echipajul de tip C este cu medic. Şi un medic şi un asistent pot face resuscitarea”, a mai spus directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov.

Alis Grasu s-a arătat pesimistă că se va ajunge, în viitorul apropiat, la situaţia în care fiecare ambulanţă va avea şi medic. „Deficitul este de 47% raportat dar la populaţia raportată statistic, nu la cea reală”, a mai spus Grasu.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Politica8 ore inainte

Ministrul de Interne al Romaniei anunta ca merge in vizita la Dragnea, in puscarie

„Condamnarea lui Liviu Dragnea m-a șocat!”, afirmă răspicat chiar ministrul Afacerilor Interne. La expirarea perioadei de carantină a fostului lider...

Bani8 ore inainte

Reactia Gabrielei Firea la scandalurile din ultimele zile: Reia ajutoarele pentru cupluri!

Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat, sâmbătă, că de săptămâna viitoare va începe un nou program de sprijin pentru cuplurile...

Timp liber8 ore inainte

In Gradina Botanica s-a deschis un nou spatiu de relaxare pentru bucuresteni

In Gradina Botanica, pe Aleea Magnoliilor a fost creat un spatiu cu banci solare si wifi gratuit. Bancile solare permit...

Transport9 ore inainte

Un avion Ryanair a ratat decolarea pe Aeroportul Otopeni

Decolare eșuată, pe Aeroportul Otopeni! Piloţii unei companii aeriene cu destinaţia Dublin au anulat, în ultimul moment, decolarea. Unii dintre...

Monden9 ore inainte

Poftim exemplu! Ministrul Andronescu circula prin bucuresti fara centura de siguranta

Ministrul Educației apare într-un interviu televizat, la volan, fără să poarte centura de siguranță. Ecaterina Andronescu a acordat un interviu...

Bucuresti2 zile inainte

In premiera, Gara de Nord intra in reabilitare!

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în timpul unei vizite în judeţul Arad, că lucrări de modernizare a Gării...

Actualitate2 zile inainte

Politia Capitalei a prins un militar de 38 de ani care a agresat sexual o fetita de 13 ani

Un cadru militar, în vârstă de 38 de ani, este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o minoră de...

Sectorul 62 zile inainte

Primarul Sectorului 6 se plange de colegii lui incompetenti din PSD

Primarul din sectorul 6, Gabriel Mutu, a ajuns sa se planga public de colegii lui din PSD care ar fi...

Transport2 zile inainte

VIDEO-Trenul a plecat din Bucuresti fara controlorul care alerga disperat pe peron

Controlorul unui tren Săgeata Albastră care circula pe ruta Bucureşti – Târgovişte a fost uitat, vineri dimineaţă, pe peronul Gării de...

Actualitate2 zile inainte

Daca nici asta nu e incompetenta… In plina invazie de tantari, Primaria Capitalei nu are contract de dezinsectie!

Desi suntem aproape la jumatatea lunii iunie, Primaria Capitalei nu a incheiat nici pana in prezent contractul de deratizare, dezinsectie...

Share Page

Close