bilete Ed Sheeran
Spargere la o unitate bancara din Bucuresti. Bancomatul a fost distrus – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bucuresti

Spargere la o unitate bancara din Bucuresti. Bancomatul a fost distrus

Poliţiştii Secţiei 13 din Bucureşti au fost sesizaţi, luni dimineaţă, că dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus. S-a demarat ancheta şi urmează a se stabili, împreună cu reprezentanţii băncii care este prejudiciul, relatează news.ro

”În această dimineaţă, în jurul orei 04.20 ,prin apel 112, Sectia 13 Poliţie a fost sesizată despre faptul ca dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus”, a transmis, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au luat primele măsuri, au asigurat zona, fiind declanşată şi cercetarea locului.

Urmează ca, împreună cu reprezentanţii unităţii bancare, să fie stabilit prejudiciul.

”Sunt efectuate Investigaţii şi urmează a fi analizate imaginile  surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat”, au mai transmis poliţiştii.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Timp liber1 oră inainte

Premiera la Opera Naţională Bucureşti: „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi

Premiera spectacolului „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, în regia lui Mario De Carlo, are loc miercuri, de la ora 18.30, la...

Sectorul 21 oră inainte

Primăria Sectorului 2 anunta inceperea lucrarilor de modernizare a străzii Maior Coravu

Pe lângă refacerea căii de rulare, a trotuarelor (prin amenajarea acestora cu pavele de beton) şi crearea a 411 locuri...

Actualitate1 oră inainte

Vreme caniculara in Bucuresti. Temperaturile trec de 35 grade Celsius

În această noapte, în București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi...

Bani2 ore inainte

Desi Curtea de Apel le-a declarat ILEGALE, iar Primaria e in pragul FALIMENTULUI, companiile Gabrielei Firea au primit un MILIARD de la buget!

Consiliul General al Municipiului București a votat, miercuri, bugetele a 18 Companii Municipale, iar suma totală se ridică la aproximativ...

Politica3 ore inainte

Firea a gasit vinovatii: Consilierii USR sunt de vina pentru blocarea proiectelor Bucurestiului

După o perioadă în care s-a recuperat ca urmare a problemelor de sănătate, primarul Capitalei, Gabriela Firea, revine în ring...

Imobiliare18 ore inainte

Gabriela Firea ameninta ca ii da in judecata pe toti consilierii care au spus ca vrea ”sa dea tunuri imobiliare”

Gabriela Firea a anunţat că îi va acţiona în judecată pe doi consilieri generali, de la PNL şi de la...

Bani19 ore inainte

Romania ar putea construi 12 spitale in fiecare an cu banii pe care ii cheltuie pentru pensiile speciale

Cătălin Teniţă, lider al Fondului pentru Democraţie, a calculat cât ne vor costa pensiile speciale pentru aleşii locali, oferite de...

Bani21 de ore inainte

200 de mil. de euro, bani oferiti fermierilor pentru irigatii

Fermierii au la dispoziţie 200 de milioane de euro pe an pentru investiţii în infrastructura de irigaţii, prin submăsura 4.3....

Bucuresti1 zi inainte

Trotinetele electrice intra in legalitate: Proiect de lege

Un proiect de lege depus astăzi la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice,...

Transport1 zi inainte

Firea incepe revolutia in trafic si reia ridicarea masinilor: Tarif minim de 350 de lei!

Consilierii municipali din Primăria Capitalei au pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri un proiect de hotărâre care...

Share Page

Close