bilete Ed Sheeran
Tu de unde alimentezi? Vezi aici topul celor mai ieftine benzinarii din Bucuresti! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bucuresti

Tu de unde alimentezi? Vezi aici topul celor mai ieftine benzinarii din Bucuresti!

Preţurile la carburanţi diferă nu doar de la o zonă la alta, ci chiar de la o staţie la alta. Gasiti mai jos care sunt cele mai ieftine benzinării Petrom din Bucureşti.

Preţurile la carburanţi depind, alături de evoluţia cotaţiilor la produse petroliere (care urmează preţul barilului de ţiţei), de politica de taxe, şi de unele condiţii specifice, de piaţă. Astfel, este posibil ca, în acelaşi oraş, să vedeţi diferenşe destul de mari de preţuri între benzinăriile care aparţin chiar aceluiaşi lanţ.

Am ales să vă prezentăm care sunt în mod tradiţional cele mai ieftine staţii din Bucureşti deţinute de OMV Petrom, cel mai mare lanţ de distribuţie a carburanţilor din România, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină.

Diferenţele de preţ dintre staţiile scumpe şi cele ieftine nu sunt foarte mari, dar, dacă faceţi plinul la cele ieftine, şiu nu la cele scumpe, economiile pot fi substanţiale, şoi ajung până la 11, 5 lei la fiecare alimentare.

Iată staţiile de la care, în mod tradiţional, puteţi cumpăra cea mai ieftina benzină, în Bucureşti. Preţurile sunt valabile la data de 11 aprilie, pentru benzina standard de 95.

1. Şoseaua Alexandriei: 4,79 lei litrul
2. Şoseaua Antiaeriană: 4,81 lei litrul
3. Strada Mihai Emionescu: 4,82 lei litrul
4. Berceni, Strada Toporaşi: 4,82 lei litrul
5. Rahova, Strada Sălaj: 4,83 lei litrul

Iată staţiile cele mai ieftine pentru cei care alimentează cu motorină. Preţurile sunt valabile pentru data de 11 aprilie, pentru motorina standard.

1. Şoseaua Alexandriei: 4,72 lei litrul
2. Şoseaua Antiaeriană: 4,72 lei litrul
3. Strada Jiului: 4,72 lei litrul
4. Strada Străuleşti: 4,74 lei litrul
5. Şoseaua Giurgiului: 4,75 lei litrul

Chiar dacă preţurile vor creşte, acestea sunt în mod tradiţional staţiile Petrom cu cele mai mici preţuri din Bucureşti. Diferenţele de preţuri nu sunt extrem de mari, dar, dacă aveţi de făcut un plin, economiile pot fi importante.

Astfel, la cele mai scumpe staţii Petrom din Bucureşti pentru benzină (Dorobanţi, Virtuţii, Pantelimon, Bulevardul Nicolae Grigorescu), benzina costă 4,94 lei pe litru. Aşadar, dacă în loc să faceţi un plin aici, îl faceţi la cea mai ieftină staţie, câştigaţi 7,5 lei la 50 de litri.

În cazul motorinei, cea mai scumpă staţie Petrom, cea din Militari, de la ieşirea spre autostrada Bucutreşti-Piteşti, afişează preţuri de 4,95 lei pe litru. Aşadar, dacă în loc să faceţi plinul de 50 de litri aici, şi îl faceţi la staţia din Şoseua Alexandriei, cea mai ieftină din Bucureşti, cîştigaţi 11, 5 lei. Adică mai bine de doi litri de motorină.

Puteţi vedea cele mai ieftine benzinării Petrom din Bucureşti AICI, pe e-nergia.ro

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Bani2 ore inainte

200 de mil. de euro, bani oferiti fermierilor pentru irigatii

Fermierii au la dispoziţie 200 de milioane de euro pe an pentru investiţii în infrastructura de irigaţii, prin submăsura 4.3....

Bucuresti8 ore inainte

Trotinetele electrice intra in legalitate: Proiect de lege

Un proiect de lege depus astăzi la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice,...

Transport8 ore inainte

Firea incepe revolutia in trafic si reia ridicarea masinilor: Tarif minim de 350 de lei!

Consilierii municipali din Primăria Capitalei au pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri un proiect de hotărâre care...

Actualitate10 ore inainte

Orban desfiinteaza Codul Administrativ adoptat de PSD: Dedicatie pentru baronii locali!

Presedintele PNL, Ludovic Orban, considera ca adoptarea prin OUG a Codului administrativ este dedicata „baronilor” PSD si reprezinta un „jaf national” si anunta ca...

Politica10 ore inainte

PNL incepe demersurile pentru revizuirea Constitutiei: ”FARA PENALI” printre primele modificari!

Ludovic Orban a anuntat, marti, ca Biroul Executiv a adoptat proiectul de revizuire a Constitutiei in urma rezultatului referendumului din...

Opinii10 ore inainte

Nicușor Dan, un al doilea Videanu la primăria Capitalei?

Bucureștiul, mai respirabil sau doar mai sărac? Ce se află în spatele inițiativei lui Nicușor Dan, Mihai Goțiu si compania...

Bucuresti22 de ore inainte

Furtuna care a maturat Bucurestiul a lasat in urma zeci de masini avariate si aproape 40 de copaci rupti

Este Cod portocaliu de vreme severă în București, iar pompierii au intervenit, până la ora 19, în mai multe zone...

Transport1 zi inainte

Se descurca fiecare cum poate: Circulatia tramvaiului 41, oprita doua luni!

Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, pentru realizarea unor lucrări...

Actualitate1 zi inainte

Cat timp Dancila e ocupata cu scandalurile din PSD, Orban s-a intalnit cu premierul Bulgariei

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit luni, la Sofia, cu prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov.  Întrevederea a privit consolidarea relației politice între...

Politica1 zi inainte

Rares Bogdan poate deveni liderul PNL Bucuresti

Rareș Bogdan, europarlamentar din partea Partidului Național Liberal, urmează să dea o adevărată lovitură. Fostul realizator al emisiunii „Jocuri de...

Share Page

Close