bilete Ed Sheeran
VIDEO – Candidatii PSD se ATACA intre ei inca de la lansare! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Politica

VIDEO – Candidatii PSD se ATACA intre ei inca de la lansare!

PSD și-a lansat programul pe București și proiectele pe care doresc să le implementeze în Capitală, în cadrul unui eveniment moderat de primarul Gabriela Firea, care s-a desfășurat la Tetrul Excelsior. După prezentarea proiectelor, Firea i-a chemat pe scenă pe toți candidații PSD la Cameră și Senat, iar în numele acestora au vorbit capii de listă Ecaterina Andronescu și Gabriel Petrea.

Prima care a luat cuvântul a fost Ecaterina Andronescu, care și-a început discursul cu o înțepătură la capul de listă al PSD de la Camera Deputaților, Gabriel Petrea, cel căruia i-a transmis că ea a muncit mulți ani în interiorul partidului până să ajungă să fie cap de listă la Senat.

”Aș vrea să-i spun lui Gabi Petrea, care cu certitudine este aici, el deschide lista la Cameră, că pentru asta am muncit un număr important de ani și vă mulțumesc pentru această recunoaștere pe care mi-ați dat-o, într-un fel, punându-mă pe această listă. Vreau să știți că mie nu mi s-a urcat niciodată la cap, ci dimpotrivă și acum, ca de fiecare dată, când mi-am asumat o responsabilitate din partea PSD am tratat-o cu toată seriozitatea, cu toată priceperea pe care am acumulat-o în ani, cu toată experiența mea profesională și nici de data aceasta nu voi face altfel”, a spus Ecaterina Andronescu.

Nici liderul TSD nu s-a lăsat mai prejos. Când i-a venit rândul la cuvânt, Petrea și-a început discursul cu o mică înțepătură: ”Ca să încep cu o glumă, dacă doamna Andronescu a vorbit atât în numele a șapte oameni, cât ar trebui să vorbesc cu în numele celor 17?”, a spus Petrea.

Capul de listă al PSD la Camera Deputaților și-a amintit că o bună bucată de timp a fost liderul studenților din România și a explicat că în vremea respectivă nu a găsit de multe ori înțelegere la rectori sau la șefii din Ministerul Educației. Trimiterea era clară la Ecaterina Andronescu, care ocupă funcția de rector și a fost ministru al Educației în mai multe rânduri, anunta stiripesurse.ro.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Sport40 de minute inainte

Mario Jardel joacă pe Dinamo!

Cine nu își aduce amite de Mario Jardel? De două ori Gheata de Aur a Europei, golgheter pur sange, Jardel...

Bani6 ore inainte

Programul prin care banii europeni curg in Romania: Fonduri de peste 4,4 miliarde de euro, adica peste 50% din totalul alocat!

Intr-un interviu acordat revistei Financial Intelligence, Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților,...

Bucuresti8 ore inainte

Bucuresteanul ales primar al unui oraș din Germania: Am aratat că sunt şi altfel de oameni care vin din România!

Un român a fost ales primar în Germania. Octavian Ursu este noul primar general al orașului german Görlitz. L-a învins în turul...

Politica8 ore inainte

Mai multi membri ai USR Giurgiu, acuzati ca au bagat mana in banii partidului

Un nou scandal legat de cheltuielile din campanie se abate asupra USR. De data aceasta, este vorba despre bani încasaţi...

Transport8 ore inainte

Ameninta ca vor bloca Piata Constitutiei! Taximetristii ies din nou in strada impotriva UBER

Transportatorii anunță un nou protest în fața Parlamentului, marți, în ziua moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, față de proiectul de...

Timp liber8 ore inainte

Politistii s-au saturat de fie injurati si anunta ca vor da in judecata trupa Parazitii

Sindicaliştii din Poliţie vor să dea în judecată formaţia Paraziţii, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă...

Actualitate8 ore inainte

VIDEO-Accident mortal provocat de o soferita care s-a filmat in timp ce bea la volan!

Șoferița care și-a omorât nepoata de 13 ani în accidentul din localitatea maramureșeană Petrova, conducea băută și nu purta centură!...

Politica1 zi inainte

Ministrul de Interne al Romaniei anunta ca merge in vizita la Dragnea, in puscarie

„Condamnarea lui Liviu Dragnea m-a șocat!”, afirmă răspicat chiar ministrul Afacerilor Interne. La expirarea perioadei de carantină a fostului lider...

Bani1 zi inainte

Reactia Gabrielei Firea la scandalurile din ultimele zile: Reia ajutoarele pentru cupluri!

Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat, sâmbătă, că de săptămâna viitoare va începe un nou program de sprijin pentru cuplurile...

Timp liber1 zi inainte

In Gradina Botanica s-a deschis un nou spatiu de relaxare pentru bucuresteni

In Gradina Botanica, pe Aleea Magnoliilor a fost creat un spatiu cu banci solare si wifi gratuit. Bancile solare permit...

Share Page

Close