VIDEO – A inceput festivalul LUMINII! Imagini spectaculoase cu proiectiile din Bucuresti! – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
Art Safari

Timp liber

VIDEO – A inceput festivalul LUMINII! Imagini spectaculoase cu proiectiile din Bucuresti!

Peste 3.300 de leduri şi instalaţii laser au luminat joi seară centrul Capitalei. De la ora 20.00 şi pana la ora 23.00, animaţii 2D şi 3D au fost proiectate pe faţadele Cercului Militar, Bibliotecii Centrale Universitare, clădirii CEC-ului şi Palatului Telefoanelor.

În ciuda frigului şi a ploii, câteva sute de bucureşteni s-au strâns în Piaţa George Enescu – locul în care s-a dat startul festivalului luminilor.

Ne aflăm acum la a treia editie… care de fiecare dată începe sub spectrul ploii, dar de fiecare dată reușim să o învingem. De la Biblioteca Universității până la Dâmbovița veți vedea un număr de 22 de instalații. Unele sunt pe fațadele clădirilor, altele sunt instalații de sine stătătoare. Sunt mappinguri, proiecții care vin din nouă țări”, a precizat organizatoarea Festivalului, Mihaela Păun.

Circulaţia pe Calea Victoriei a fost blocată, iar oamenii au străbătut întreg bulevardul pentru a admira spectacolul de lumini.

Noi, de la festivalul international de lumini de la Berlin suntem parteneri şi sunt foarte mândră că am putut crea câteva instalaţii aici. Aceste instalaţii pun oraşul într-o cu totul şi cu totul altă lumină iar oamenii le vor îndrăgi”, a explicat Birgit Zander, partener al Festivalului Luminii din București.

Locuitorii Bucureștiului, care au stat în ploaie și frig ca să admire jocul de lumini, au numai cuvinte de laudă despre spectacol.

„Sunt spectaculoase. Crează o senzație de arhaism. Este foarte, foarte spectaculos”.

„Sunt superbe. Îmi pare rău că ploua. Anul trecut a fost la fel de frumos. Sper să fie la fel de frumos și anul acesta”.

„Sunt destul de impresionante și cred că ploaia ajută pentru că dacă te uiți în sus se văd picăturile de apă luminate”.

Mai sunt trei zile de festival, iar prognozele meteo spun că vremea se va îmbunătăţi.

Loading...
Art Safari

Ultimele stiri

Transport8 ore inainte

14 raniti in urma unui accident de microbuz la marginea Bucurestiului

14 persoane au fost rănite şi transportate la spital, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs între un microbuz...

Monden8 ore inainte

Mario Iorgulescu, fiul sefului LPF, da semne ca isi revine din accidentul in care a omorat un om

Mario Iorgulescu se confruntă cu pierderi de memorie după accidentul cumplit în care a fost implicat. Fiul președintelui Ligii Profesioniste...

Monden8 ore inainte

Pandele isi retrage penibila candidatura la prezidentiale ”ca s-o protejeze pe Firea” de ridicol

Primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, renunta la candidatura la Presedintie. El spune ca nu vrea sa-i faca rau sotiei sale,...

Actualitate1 zi inainte

Interventie neobisnuita in Ialomita: Un barbat a stat zece ore pe capota dupa ce a cazut de pe pod intr-un rau!

Pompierii din Ialomiţa au intervenit duminică pentru salvarea unui bărbat care a căzut sâmbătă într un canal cu apă la...

Politica1 zi inainte

Leoreanu, PNL: Alt eşec major pentru Dăncilă! Lucrările la Autostrada Unirii n-au început încă deși legea e promulgată de 10 luni!

Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu solicită Guvernului să înceapă urgent lucrările la Autostrada Unirii, proiect rutier care ar trebui să lege...

Politica1 zi inainte

Andrei Valentin Stoican: „Nu vreau să intru în competiţia prezidenţială printr-o fraudă”

Andrei Valentin Stoican, candidatul Mişcării Naţionale Române, şi-a retras în această dimineaţă candidatura la prezidenţiale. Stoican a declarat: „Nu-mi voi...

Politica1 zi inainte

Presedintele Iohannis, baie de multime in Craiova: „PSD-ul a realizat mii de km de autostrada. Cu creionul”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, sambata, la Craiova, numeroase ironii la adresa PSD, vorbind despre „miile de kilometri de autostrada”...

Bucuresti1 zi inainte

Gabriela Firea cauta scandal: ”Invidia il roade pe invidios…”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, lansează un mesaj enigmatic ”pentru cunoscători”, o posibilă reacție la atacurile din ultimele zile. ”Mi-a trimis...

Sectorul 23 zile inainte

Dan Cristian Popescu, primit de viceprimarul Florenței

Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu a fost invitat de autoritățile locale din Florența într-o vizită oficială, care a inclus...

Bani3 zile inainte

Cum reuseste Marian Vanghelie sa stoarca in continuare bani publici din Sectoarele 1 si 5

Disparut de mult timp deja din viata administratiei locale, fostul primar al Sectorului 5 si fost presedinte al PSD Bucuresti,...

Share Page

Close