bilete Ed Sheeran
Vreme neobisnuita zilele acestea prin Bucuresti – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Timp liber

Vreme neobisnuita zilele acestea prin Bucuresti

Vremea se încălzește treptat în acest weekend, astfel că duminică vor fi și 16 grade în regiunile intracarpatice. De luni, însă, ploile își vor face din nou apariția pe tot teritoriul țării.

„În acest weekend vorbim de un proces de încălzire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor înregistra la amiază valori de 10-12 grade în regiunile intracarpatice, pe parcursul zilei de sâmbătă, și chiar 14-16 grade în cursul zilei de duminică. În restul teritoriului, temperaturile vor fi la început în jurul valorilor normale pentru această perioadă, respectiv sâmbătă, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, vor fi valori maxime de 4-6 grade. În Moldova vor fi temperaturi maxime de minus două – zero grade, însă, duminică, și în aceste zone procesul de încălzire va continua, astfel că în Moldova, la amiază se vor înregistra de la 2 până la 5-6 grade, iar în regiunile sudice vor fi între 8 și 12 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit reprezentantului ANM, luni va ploua în toată țara.

„Dumincă, prin regiunile nord-vestice, vestice, nordice, pe arii restrânse va ploua, însă duminică seară precipitațiile se vor extinde în toate regiuniel, astfel că luni, vremea va deveni închisă, cu precipitații temporare în toată țara”, mai spune Alina Șerban.

În Capitală, potrivit meteorologului, vorbim de un proces de încălzire, astfel că sâmbătă, la amiază, „sperăm să fie un cer variabil, iar temperaturile vor fi de 5-6 grade, iar duminică 9-11 grade. Ploile ar putea apărea duminică noapte, însă slabe cantitativ”.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Timp liber5 ore inainte

Se mai intampla si lucruri pozitive: Capitolul la care Bucurestiul este pe locul 1 in lume!

Latenţa şi viteza sunt două criterii esenţiale pentru gaming, mai ales în preajma lansării mai multor servicii de streaming, iar...

Actualitate5 ore inainte

Politistii cer 100.000 de euro daune in instanta pentru ca au fost injurati in melodiile trupei Parazitii

Un sindicat al poliţiştilor începe lupta în instanţă cu trupa hip hop Paraziţii. Piesa denumită “Antimiliție” este considerată ofensatoare de...

Bani5 ore inainte

Aici era revolutia! Firea se plange ca primaria e in FALIMENT, dar si-a marit salariul cu 40%!

Gabriela Firea a câștigat, în anul 2017, suma de 119.241 de lei, cu aproximativ 40% mai mult decat in anul...

Sectorul 35 ore inainte

Trafic restrictionat pana in septembrie pe bulevardul Decebal

Primăria Sectorului 3 va închide, începând de astăzi, 19 iunie, până în data de 15 septembrie, circulația rutieră pe bulevardul...

Bucuresti5 ore inainte

Invazie de țânțari în București: Parcă niciodată n-au fost atâția!

Prima lună a verii se remarcă prin ploi, temperaturi aproape de limita caniculei şi mulţi ţânţari. Insectele s-au îmnulţit peste...

Actualitate7 ore inainte

Tragedie: Un tanar de 25 de ani a amurit inecat in Dambovita, in Regie, incercand sa salveze un minor

Un tânăr de 25 de ani care a intrat, marți dimineață, în râul Dâmbovița pentru a salva un minor de...

Sport24 de ore inainte

Mario Jardel joacă pe Dinamo!

Cine nu își aduce amite de Mario Jardel? De două ori Gheata de Aur a Europei, golgheter pur sange, Jardel...

Bani1 zi inainte

Programul prin care banii europeni curg in Romania: Fonduri de peste 4,4 miliarde de euro, adica peste 50% din totalul alocat!

Intr-un interviu acordat revistei Financial Intelligence, Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților,...

Bucuresti1 zi inainte

Bucuresteanul ales primar al unui oraș din Germania: Am aratat că sunt şi altfel de oameni care vin din România!

Un român a fost ales primar în Germania. Octavian Ursu este noul primar general al orașului german Görlitz. L-a învins în turul...

Politica1 zi inainte

Mai multi membri ai USR Giurgiu, acuzati ca au bagat mana in banii partidului

Un nou scandal legat de cheltuielile din campanie se abate asupra USR. De data aceasta, este vorba despre bani încasaţi...

Share Page

Close